RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

RUS2, -Ă, ruși, -se, adj. Al rușilor; propriu rușilor, provenit din Rusia, din Uniunea Sovietică. Limba rusă. Literatura rusă.

RUS1, ruși, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a vechii Rusii, iar astăzi din R.S.F.S.R. Amu cică era odată un rus, pe care îl chema Ivan. CREANGĂ, P. 297. Cele mai frumoase icoane și daruri ale bisericii vin de la ruși. BOLINTINEANU, O. 295. ♦ (În vorbirea curentă) Cetățean al Uniunii Sovietice. Fie-le lor acolo la Berlin... Văz că-i proțăpesc rușii înapoi și-i bat de le merg fulgii. SADOVEANU, M. C. 126.

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rúsă, pl. rúse

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rus s. m., adj. m., pl. ruși; f. sg. rúsă, pl. rúse

rúsă (limba) s. f., g.-d. art. rúsei

RUS adj. v. arămiu, roșcat, roșcovan, roșiatic.

RUS s. v. șvab.

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)

RUS2, RÚSĂ, ruși, rúse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puțin prob., cf. roșu)

RUS3, ruși, s. m. (Entom.) Șvab1, Blatta germanica. (din rus2)

rus (rúsă), adj. – Roșu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Pușcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puțin probabilă, cf. roșu. – Der. rus, s. m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roșu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s. f. (femeie rusă; oaie roșcată); ruscea (var. rușcea), s. f. (brîndușă, Colchicum autumnale); ruscuță, s. f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); rusește, adv. (în rusă, ca rușii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila rușilor); rusneac (var. rusnac), s. m. (rutean); rușeț, adj. (roșcat); rușiță, s. f. (vacă roșcată); rușulică (var. ruș(c)uliță), s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Rușchiu, s. n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, rușcea), datorită culorii roșietice a unora din aceste locuri, ca și în cazul lui rușeț, foarte folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 680, care pornește de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.

RUS1 ~ă (ruși, ~e) Care aparține Rusiei sau populației ei; din Rusia. Stepă ~ă. /< rus. rus

RUS2 ruși m. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară din Rusia. /< rus. rus

RÚSĂ f. mai ales art. Limba vorbită de ruși. [G.-D. rusei] /< rus. rus

rus m. locuitor din Rusia. ║ a. rusesc: limba rusă. [Rus. RUSŬ].

1) Rus, Rúscă, pl. ște (est) și Rusoaĭcă (vest) s. (rus. Rus). Locuitor din Rusia. Adj. Fals (neol.). Rusesc.

2) rus, -ă adj. (vsl. rusŭ, bg. sîrb. rus, roșcat, blond. Cp. și cu lat. rŭssus, roș închis; it. rosso, fr. roux). Vest. Cafeniŭ roșcat, rusav, vorbind de păru animalelor.

rus adj. v. ARĂMIU. ROȘCAT. ROȘCOVAN. ROȘIATIC.

RUS s. (ENTOM.; Phyllodromia germanica) corhan, libarcă, șvab, (reg.) colțan, prus, tarhan.

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Poporul ~.)

Baletele ruse, denumire a mai multor companii de balet*. Cele mai cunoscute sunt B. din Monte Carlo și, mai ales, B. inițiate în 1909 de Serghei Diaghilev (1872-1929). Animator inteligent, Diaghilev și-a asigurat colaborarea unor coregrafi de prim ordin (M. Fokine, V. Nijinski, L. Massine, B. Nijinska, G. Balanchine), a unor dintre cei mai mari dansatori ai epocii (Karsavina, Pavlova, Markova, Nijinski, Fokine, Lifar) a unor compozitori importanți (Stravinski, Prokofiev, Debussy, Ravel, Satie, Poulenc, Milhaud, Auric), a unor pictori de seamă (Bakst, Derain, Picasso, Braque, Matisse, Gris, Miró). În 20 de ani de activitate, B. au prezentat în premieră numeroase lucrări, jucând un rol esențial în afirmarea baletului modern.

rus, ruși, s.m. – Iobag: „Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus”; în continuare „Rus, în Maramureș, însemnă și iobag” (Albinus, 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). ♦ (onom.) Rus, Rusu, nume de familie (4.360 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus, nume etnic.

rus, ruși, s.m. – Iobag: „Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus”; în continuare „Rus, în Maramureș, însemnă și iobag” (Albinus 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). – Din rus.

BALETELE RUSE, companie de teatru condusă de Deaghilev. Spectacolele acesteia (care stau la originea baletului modern), inaugurate în 1909, realizează o sinteză a artelor (coregrafie, muzică, pictură). Printre balerinii B.R.: V. Nijinski, A. Pavlova, T. Karsavina, M. Fokin.

CRONICA MOLDO-RUSĂ, cronică încorporată într-o colecție de cronici rusești de la sfîrșitul sec. 16. Narează, pornind de le prototipul comun al cronicilor Moldovei din sec. 15, evenimentele de la întemeierea Moldovei pînă la moartea lui Ștefan cel Mare (1504).

FEDERAȚIA RUSĂ v. Rusia.

IMPERIUL RUS v. Rusia.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. din 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pacea de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, iar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomie Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenție a Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-t. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

RUS, com. în jud. Sălaj, situată la poalele dealurilor Gârboului, pe stg. Someșului; 1.190 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.). Satul R. apare mențioant documentar în 1325.

RUS, Remus (n. 1942, Brașov), teolog român. Prof. la Institutul Teologic și Universitatea din București. Specialist în istoria religiilor („Concepția despre om în marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, în colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dicționar enciclopedic de literatură creștină în primul mileniu”).

RUS, -Ă (< rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.

RUȘII DE VEDE v. Roșiori de Vede.

RUȘII-MUNȚI, com. în jud. Mureș, situată la poalele NV ale m-ților Gurghiu, pe cursul mijlociu al râului Mureș, la ieșirea acestuia din defileul Toplița-Deda; 2.276 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.-M.). Prelucr. laptelui (cașcaval, brânzeturi), în satul Morăreni. Satul R.-M. apare menționat documentar, prima dată, în 1319. Centru de cusături și țesături populare, de pielărie și cojocărit.

RÚSĂ s. f. (< adj. rus, -ă, cf. rus. rus’): limbă slavă din grupul oriental, vorbită de ruși – locuitori majoritari în Federația Rusă, cu capitala la Moscova, și de rușii din celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice, azi devenite state independente (Bielorusia, Ucraina, Țările Baltice, Moldova (Basarabia) etc.). R. este limba comună, oficială, de înțelegere între toate popoarele care alcătuiesc Federația Rusă; în același timp, ea este a doua limbă de înțelegere între locuitorii actualelor republici desprinse din fosta Uniune Sovietică și una dintre limbile internaționale folosite în forurile O.N.U. Se caracterizează prin: folosirea alfabetului chirilic; prezența consoanelor dure și muiate (care determină schimbări semantice); pronunțarea identică a vocalelor a și o în silabele neaccentuate (fenomenul akánie); prezența lui l velar; o largă folosire a cuvintelor compuse; lipsa articolului; existența a șase cazuri; declinarea proprie la adjective; aspect perfectiv și aspect imperfectiv la verbe etc. În istoria limbii ruse se disting trei mari epoci, fiecare cu trăsături distincte: a) vechea rusă (velicorusa), vorbită între secolele al VI-lea și al XIII-lea, în perioada de formare a poporului rus, de dezvoltare a statului kievean și de apariție a scrierii ruse (secolele al VI-lea – al IX-lea). Ea reprezenta o sinteză din elemente ale limbii vorbite de slavii din răsărit, ale poeziei orale a acestora și ale limbii slave bisericești (folosită în multe scrieri din secolele al XI-lea – al XIII-lea). În această limbă a fost realizat cel mai vechi monument de limbă literară rusă: Cîntec despre oastea lui Igor (în secolul al XII-lea); b) rusa medie, vorbită între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, după dezmembrarea statului kievean și diversificarea vechii ruse (în urma adâncirii particularităților dialectale) în trei limbi de sine stătătoare: rusa, ucraineana și bielorusa. În perioada dezvoltării statului rus centralizat (între secolele al XIV-lea – al XVI-lea) a existat o strânsă interacțiune între cele două forme ale limbii ruse literare: forma livrescă – slavă (slava veche) și forma populară – rusă. Atunci s-au dezvoltat stilurile de bază ale limbii ruse literare: stilul documentelor de afaceri, stilul religios, stilul literaturii artistice și stilul publicistic. R. a împrumutat atunci multe cuvinte din limbile turcă, germană și polonă. Răspândirea tiparului în secolul al XVI-lea a contribuit la unificarea limbii ruse literare, pe baza dialectului din zona Moscovei. În secolul al XVIII-lea, limba literară rusă s-a apropiat tot mai mult de limba populară, datorită scrierilor lui Lomonosov. Realizând o sinteză din diferite elemente ale limbii literare ruse concretizată în trei stiluri de bază, acesta a reușit să limiteze astfel sfera de întrebuințare a limbii slave bisericești numai la anumite genuri. R. a împrumutat în acest timp multe cuvinte din limbile apusene (mai ales în urma acțiunii de „occidentalizare” a Rusiei de către Petru cel Mare); c) rusa modernă, vorbită începând cu secolul al XIX-lea și astăzi. La baza ei stă creația literară a poetului național rus A. S. Pușkin, care a avut un rol deosebit în realizarea unei sinteze între limba literară rusă și limba vorbită. Marii scriitori clasici ruși – Gogol, Tolstoi, Cehov, Turgheniev, Dostoievski etc. – au contribuit apoi la desăvârșirea limbii ruse moderne prin opere de mare valoare. R. dispune de două mari grupuri de dialecte: dialectele din nord (cu menținerea deosebirii dintre vocala o și vocala a neaccentuate) și dialectele din sud (cu confundarea vocalelor o și a neaccentuate), între care există multe graiuri de tranziție. Existența unor elemente lexicale rusești în limba română și a unor elemente lexicale românești în limba rusă (explicabile prin contactele directe dintre cele două popoare în diferite momente istorice – mai ales în perioada Regulamentului Organic și a stăpânirii Basarabiei) i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii ruse asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbii ruse.

RUS, etnic, luat, ca și alte etnice, în funcția de prenume, din care se creează, în a doua generație, un patronim sau n. de familie, așa că el nu poate indica întotdeauna originea etnică; mai intervine și sensul de „blond, roșcat” (Tiktin) al cuvîntului rus ca și în l. sud-slave (Miklosich) și adj. rom. rus, rusav cu același sens. După 1775 „Rusu” indică numai originea etnică (BA sl. 19). I. 1. Rus b. (Ard; Moț; CL); -eni, -ești ss.; Rus Mihai și – Toader (Dm); -u (Ștef); -ul (Dm; Ștef; Buc); prenume: Rusul și fratele său Laur (17 A V 237); – fiul lui Gavril Nemiș (17 A V 262); – fiul lui Toader Parovii (17 A IV 453); – Soli, mold., 1618 (BCI IV 204); Rusul sîn Iona Tuțulescula, într-un act. slav. (Glos) „R. fiul lui Ioan Tuțulescu” (Tătulescu în mss. Singeorgiu 1507). 2. Rusulei, Ivan (17 A III 101). 3. Rusuleț, I. (17 A II 202). 4. Rusa f., act.; Rusa zis și Rusu și Rusin, Stan (Flor 36; Ț-Rom 105,111); Rusa = Rusul, Stoica1415 (Div 53). 5. Rusan fam. (Buc; Ard); -ul (17 A II 193); Rusăn/ești s. (C Ștef; Giur 331); -escu (IS 277); -escul (Sd XVI 74); cf. cu h: Hrusana (Conv. Lit. 1922 p. 410). 6. Ruse (P1); – I. (17 A IV 118). 7. Rusea (17 A II 233); Rusia b. (Sd XI 87). 8. Rusăești s. (C Ștef). 9. Rusaila b. (Sd XV 79). 10. Rusen (17 B III 36); -i s., mold. (Ștef); -ești s. (16 B III 219). 11. Rusil din Drajna (Drj 49); -ă, C. (Ocina); Bîsca Rosilii sau Roșilii apare la 1819 în forma Basca Rusului (BCI IV 153). La Rusaila și Rusil(ii) poate fi o influență a subst. Rusalii. 12. Rusin b. (13 – 15 B 147; Drj 77; Cat; 16 B VI...) etc.; -ești (Cat). 13. Forma Rusii, cu s în loc de ș, apare în două toponime moldovene, sat și moșie (C Bog; Sur XXIV), zise mai tîrziu Siliștea Ruselor (C Neamț II 14 – 16) și numite, se spune, după Rus Toader 13 bis. Ruși și Rusciori ss. 14. + -man: Rusman diac din Vălenii de Munte 1711, 1719 (BCI XI 91, XV 62) și strămoșul acestuia (+ -ean): Rusmăneanul din Vălenii de Munte (17 B I 319), care la 1608 se vindea „vecin” cu moșia și feciorii. 15. + -oiu: Rusoiul, St. (17 B I 481). 16. Femininul circulă ca prenume de faimă sau de modă: Rusa, f., munt. (16 B III 322; P14); f., mold. (Sd VII 379); olt. (AO XV 287); dobr. (RI XI 205). 17. Cu u < o: Ros b. (Ard); Rosin, M. (Olt). 18. + Sindilar: Rusindelaru, act. II. Rus + -cu, -ca: 1. Rusco (Dm); boier (16 B IV 130); – post. (17 B II 281). 2. Ruscan, T. (Buc); -i s. (Ștef). 3. Feminin: Rusca (Ștef; Tec I; Isp ll1; 17 A IV 486, V 277); – soră cu Mărica (16 A I 166); – fiica Șendrei hatman (A Gen II 71); – Căldărușoaia (17 A V 23, 156); – cneaghina 1609 (Sur XXI); în genitiv: Ruscăei. 4. Cu h: Rusca = Hrusca t., mold. 5. + Roșca: Rusca moșie (Tec II)V; f. (Ard). III. Din ung. orosz „rus”: 1. Orăș b.(DM 33; Sd XI 86, 274; Isp I1; 17 A I 12) etc.; -a, -ani, -eni, -inca ss.; cf. și (BA ung). 2. Oroș (Mar); – Cazan (17 B III 376). 3. Orîș, -escu (Dm). 4. Oreș, Iurie (16 A I 338). 5. Oriș fam. (Dm; Ștef). 6. Cont. cu subst. oraș: Oraș/a, -ani, -ul ss. La formele 1 – 5 înlocuirea lui s (< ung sz) cu ș provine din confuzia cu subst. oraș.

RUS ivan, muscal, prieten.