rupturi definitie

2 intrări

28 definiții pentru rupturi

RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt2 + suf. -ură.
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig. a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt2 + suf. -ură.
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig., a relațiilor, a colaborării între oameni. Se gîndea cu groază... la clipa cînd ruptura va veni totuși odată. REBREANU, I. 83. Se temea să împingă lucrurile pînă la o ruptură. GHTCA, A. 31. 2. Locul unde un obiect este rupt; sfîșietură, gaură (într-un material țesut); spărtură, crăpătură (într-un corp tare). Dincolo, pe malul celălalt... se zărește pînă și ruptura parapetului de scînduri putrede. CAMIL PETRESCU, O. II 38. O ruptură a covorașului din dreptul patului îmi puse piedică și căzui. BASSARABESCU, S. N. 22. ♦ Locul unde un teren este rupt (de ape, de puhoaie). Cu tîmplele vîjîind răzbi în ruptura de mal, în lătratul ascuțit și întărîtat al cînelui. SADOVEANU, B. 226. E clădită chiar în ruptura rîpei ca și casele vecine. CAMIL PETRESCU, O. II 237. ◊ Ruptură de pantă = loc în care crește brusc panta unui deal sau o unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. O mulțime de găteje și de rupturi de copaci. SBIERA, P. 67. ◊ Fig. Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum. SANDU-ALDEA, U. P. 135. ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat; zdreanță. Ai chiar nebunit de tot, de porți ruptura aceea de pălărie pe cap. RETEGANUL, P. I 7. Îl spălă și-l primeni cu niște rupturi de haine de-ale sale. ISPIRESCU, L. 136.
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A pronunța (cu greu), întrerupînd vorbele. Din cînd în cînd rupturea cîte o vorbă îndreptată către Cîrlan și mai arareori către Costan. SLAVICI, N. II 6. ◊ Refl. (Despre cuvinte) Glasul lui tremura, cuvintele i se ruptureau pe buze. SLAVICI, N. II 19.
ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri
rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă
ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri
rupturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. și pl. ruptureáscă
RUPTÚRĂ s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. v. sfâșietură. 3. v. zdreanță. 4. v. petic. 5. (MED.) fractură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)
RUPTÚRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, fracțiune, hernie, prostituată, târfă.
RUPTURÍ vb. v. îmbucătăți, mutila, schilodi, tivi.
RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
RUPTÚRĂ s. f. 1. rupere. 2. separare, întrerupere a legăturilor de prietenie între persoane, state. 3. (med.) lipsă de continuitate, intervenită brusc într-un organ. (< fr. rupture)
RUPTÚRĂ, ruptúri, s. f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)
RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.
RUPTÚRĂ ~i f. 1) Întrerupere a relațiilor cu cineva. 2) Loc unde s-a rupt ceva. 3) Parte ruptă din ceva. 4) Obiect de îmbrăcăminte vechi și rupt; zdreanță. /rupt + suf. ~ură
ruptură f. 1. starea lucrului rupt; 2. fig. stricare, nimicire: ruptura amiciției, ruptura păcii. [Lat. RUPTURA].
ruptúră f., pl. ĭ (d. rupt saŭ lat. ruptura, it. rottura, fr. roture, sp. pg. rotura). Lucru rupt saŭ locu unde e rupt. Fig. Stricare, nimicire: ruptura relațiunilor, a păciĭ. – Vechĭ și rumtúră.
ruptu s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. FRACȚIUNE. HERNIE. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.
RUPTU s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frîntură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. sfîșietură, spintecătură, (înv.) spărtură. (~ la o haină.) 3. jerpelitură, zdreanță, (Transilv.) țîră. (Purta o ~ de haină.) 4. petic, zdreanță, (prin Transilv.) folt. (O ~ dintr-o cămașă veche.) 5. (MED.) fractură, (pop.) frîntură. (~ unui os, a unui membru.)
rupturi vb. v. ÎMBUCĂTĂȚI. MUTILA. SCHILODI. TIVI.
rupturi-de-mal s. pl. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.
ruptúră, rupturi, s.f. – 1. Spărtură, gaură. 2. Toponim (în Gârdani) referitor la modul de exploatare a pământului cu ruptu = în parte. – Din rupt + suf. -ură (Scriban, DEX, MDA).
ruptúri, rupturesc, vb. tranz. – A rupe, a destrăma. – Din ruptură (DEX, MDA).
ruptúră, -i, s.f. – Toponim în Gârdani. Referitor la modul de exploatare a pământului „cu ruptu”, „în parte” (Gârdani, 134). – Din rupt + -ură.
rupturí, vb. tranz. – A rupe, a destrăma. – Din ruptură.

rupturi dex

Intrare: ruptură
ruptură substantiv feminin
Intrare: rupturi
rupturi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a