runcán, runcani, s.m. – De obârșie din Runcu: „Că runcanii s-o grăbit / Pe mine de omorât” (Calendar, 1980: 129). ♦ (onom.) Runcan, nume de familie (15 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din n. top. Runcu + suf. -an.

runcán, -i, s.m. – De obârșie din Runcu: „Că runcanii s-o grăbit / Pe mine de omorât” (Calendar 1980: 129). – Din runc + -an.