2) rup, rupt, a rúpe v. tr. (vechĭ rump, rumpsei și rumseĭ, rumpt, d. lat. rŭmpo, rŭmpere, rŭptum; it. rompere, sard. lat. rúpere, pv, fr. rompre, sp. pg. romper). Sfîșiĭ puțin orĭ de tot, fac bucățĭ pînză, hîrtia, pelea, ața ș. a.: a rupe un plic, a rupe o foaĭe dintr’o carte, cînele ĭ-a rupt haĭna. Frîng: bastonu, scîndura, picĭoru s’a rupt. Cad, mă stric, mă prăbușesc: podu s’a rupt. Rod, stric, uzez: mĭ-am rupt ghetele umblînd pentru el. Fig. Anulez, stric: a rupe învoĭala. Pornesc dintr’o mulțime: (rupețĭ) din dreapta cîte doĭ! comandă militară). Obțin ca preț după neguțare: am maĭ rupt un franc. (La Nec. 2, 225: aŭ rumpt prețul merțeĭ cîte un leŭ bătut). Ĭaŭ dintr’o sumă maĭ mare: n’am de unde să maĭ rup. Îndrug, pot vorbi puțin: a o rupe pe franțuzește. A o rupe de (saŭ la) fugă, a începe să fugĭ deodată. (V. tivesc). A fugi rupînd (orĭ mîncînd) pămîntu, a fugi grozav. A ți se rupe inima de milă, a-țĭ fi foarte milă. A rupe cuĭva mînicile, a te ține după el cerîndu-ĭ. A rupe o adunare (vechĭ), a rîdica ședința. A rupe drum, a-țĭ croi (a-țĭ face) drum. A rupe inima tîrguluĭ (rar), a cumpăra ce e maĭ bun. A rupe tîrgu (rar), a ajunge la înțelegere după neguțare. A rupe prețu (vechĭ), a fixa prețu. A rupe sfat (vechĭ), a hotărî, a ajunge la înțelegere după deliberare. A rupe legea (vechĭ), a decide, a pronunța sentența. Unde e ața maĭ supțire, acolo se rupe (Prov.) cînd eștĭ maĭ sărac, atuncĭ te lovește maĭ tare nevoĭa.