rumeior definitie

11 definiții pentru rumeior

RUMEIÓR, -OÁRĂ, rumeiori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui rumen2. 2. S. f. (Bot.) Cârmâz. [Pr.: -me-ior. – Var.: rumeór, -oáră adj.] – Rumen2 + suf. -ior.
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.
RUMEIÓR, -OÁRĂ, rumeiori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui rumen2. 2. S. f. (Bot.) Cârmâz. [Pr.: -me-ior. – Var.: rumeór, -oáră adj.] – Rumen2 + suf. -ior.
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.
RUMEIÓR, -OÁRĂ, rumeiori, -oare, adj. (Și în forma rumeor) Diminutiv al lui rumen2. Se întoarse cu un merișor rumeor și aurit în mînă. ISPIRESCU, U. 5. Tinerică rumeoară Cu cosița gălbioară Cu albaștri ochișori! BOLINTINEANU, O. 8. Buzele ei fragede și rumeioare se resfoiră într-un rîs de nebunatică bucurie. ODOBESCU, S. III 202. Rumeiorii obrăjori sînt tocmai ca doi bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. – Variantă: rumeór, -oáră adj.
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.
rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre
rumeiór adj. m. (sil. -me-ior), pl. rumeióri; f. sg. rumeioáră, pl. rumeioáre
RUMEIÓR adj. rumenel, (reg.) rumenuț.
rumeór și -ĭór, -oáră și -ĭoáră adj. (dim. d. rumen. Cp. cu gălbior). Cam rumen. S. f. O plantă erbacee, numită și cîrmiz vegetal, din ale căreĭ bobițe se scoate un suc roș închis cu care se colorează vinurile (phytolacca decandra). E originară din America de Nord.
RUMEIOR adj. rumenel, (reg.) rumenuț.

rumeior dex

Intrare: rumeior
rumeior adjectiv
  • silabisire: -me-ior
rumeor