Dicționare ale limbii române

2 intrări

8 definiții pentru rugire

RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.
rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă
rugí vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugeáscă
RUGÍ vb. v. mugi, rage, zbiera.
rugí (rugésc, rugít), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar.
rugésc v. intr. (lat. rŭgire, it. rugeire, pv. sp. pg. rugir, vfr. ruir). Sec. 17. Mugesc, vorbind de leĭ.
rugi vb. v. MUGI. RAGE. ZBIERA.

rugire definitie

rugire dex

Intrare: rugi
rugi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rugire
rugire infinitiv lung