rubato definitie

8 definiții pentru rubato

RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Liber din punct de vedere ritmic, în concordanță cu sensul cuvintelor din text. – Cuv. it.
RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. În modul de executare descris mai sus. – Cuv. it.
rubáto (it.) adv.
rubáto adv., s. n.
RUBÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liber din punct de vedere ritmic, potrivit înțelesului cuvintelor din text. [< it. rubato].
RUBÁTO I. adv. (muz.) cu mare libertate ritmică. II. s. n. pasaj astfel executat. (< it. rubato)
rubato (cuv. it. „furat”), indicație de tempo (2) ce desemnează o anumită libertate pe care și-o poate lua interpretul de a mări sau micșora unele valori* de note în avantajul expresiei artistice. ♦ Chiar dacă analiza strictă a termenului r. relevă alterarea termenului originar (v. tempo rubato), r. desemnează p. ext. mai mult decât o manieră de interpretare transmisă de practica instr. (în special pianistică); de acest concept se leagă accepția, generalizată astăzi, a unui r. ce reprezintă o îndepărtare de la redarea strictă a unui tempo metronomic prin unele fluctuații ale mișcării. Micile accelerări, răriri, suspensii și ezitări imprimă mișcării o libertate de desfășurare, o elasticitate și o simetrie imposibil de notat cu exactitate. În creația românească contemporană, r. apare sub influența genurilor improvizatorice*, a sistemului (II, 6) ritmic parlando rubato din folclor*. V.: aleatorism; doină; eterofonie.
tempo rubato (loc. it. „durată furată”), indicație și implicit manieră de interpretare care constă în modificarea unor durate (II) în timp ce pulsația metrică se menține neschimbată. Termenul a fost introdus de P. Fr. Tosi (Opinioni de’ cantori antichi e moderni, 1723). Indicații și recomandări practice privind această manieră se găsesc deja în scrierile lui Zacconi (1592), Peri (1600), Caccini (1602), apoi, după Tosi, la Quantz (1755), Ch. Ph. E. Bach (1753, 1787), L. Mozart (1756), W.A. Mozart (1777), D.G. Türk (1789). În această accepție a termenului, t. este o manieră indispensabilă atât în interpretarea monodiei* acompaniate a basului continuu* cât și în aceea a stilului pianistic mozartian sau chopinian (unde devine un element expresiv deosebit de caracteristic). Unii autori descriu, alături de t. zis „sever” (germ. gebundenes t.) și un t. liber care constă în „grăbirea și reținerea capricioasă a mișcării în ambele mâini” (Czerny, 1846), acesta însă, aidoma conceptului parlando rubato adoptat de folcloriști care stă la baza sistemului (II, 6) ritmic cu același nume, întră în obiectul agogicii*. Confuzia terminologică între rubato* și t. s-a ivit (după Eggebrecht, 1955) în urma dispariției practicii de acomp. de tip baroc*, în timp ce termenul tempo* și-a pierdut treptat sensul de „timp, valoare, durată” și a devenit sinonimul cuvintelor „mișcare, viteză”.

rubato dex

Intrare: rubato
rubato adverb substantiv neutru