rușíne și (vechĭ) rușúne f. (lat. *rosio, -ónis, d. róseus, trandafiriŭ, rom, roș. Turburare a sufletuluĭ cauzată de frica de ridicul saŭ de dezonoare și caracterizată pin grămădirea sîngeluĭ în față: a se sinucide de rușine, om fără rușine. Persoană saŭ lucru care cauzează rușine: acest fiŭ e rușinea familiiĭ. A face rușine cuĭva, a-ĭ aduce dezonoare: fapta asta îțĭ face rușine. A da cinstea pe rușine, a te compromite, a perde cinstea. A face pe cineva de rușine, a-l face să-ĭ fie rușine, a-l lăsa rușinat. A rămînea de rușine, a rămînea rușinat. Maĭ mare rușinea saŭ rușinea mare (exclamativ), e lucru de rușine! V. pudoare, turpitudine.