rozmarin definitie

15 definiții pentru rozmarin

ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Mic arbust, cu miros plăcut, avînd frunzele totdeauna verzi și florile albastre, roșii sau albe, așezate la subsuoara frunzelor; are întrebuințări în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). Pe perina cu foi de rozmarin Alunecase capul ei la vale. GOGA, C. P. 136. Niță, băietul, stetea și el în prag, cu o creangă de rozmarin în mînă. SLAVICI, N. I 244. Și pe mine m-au scăldat Tot în rozmarin și flori, Să fiu dragă la feciori, În rozmarin de cel verde Să fiu dragă cui mă vede. ȘEZ. XV 115.
rozmarín s. m., pl. rozmaríni
rozmarín s. m., pl. rozmaríni
ROZMARÍN s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtân. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.
ROZMARÍN s.m. Mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].
ROZMARÍN s. m. mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)
ROZMARÍN ~i n. 1) Arbust mic cu miros plăcut, cu tulpina erectă, cu frunze aciculare, persistente, și cu flori divers colorate, cultivat ca plantă decorativă sau folosit în medicină și în industria parfumurilor. 2) Soi de măr tomnatic, cu fructe de culoare galbenă, plăcute la gust. 3) Fruct al acestui soi de măr. /<germ. Rosmarin
rosmarin m. arbust aromatic, totdeauna verde ale cărui ramuri sunt întrebuințate în medicină (Ros marinus).
rosmarín și rozm- m. (indirect d. lat. rosmarinus, d. ros, roŭă, și marinus, marin; bg. rus. pol. rozmarin; ngr. rosmari; ung. rozmarin). Un copăcel labiat aromatic perpetuŭ verde (numit și lemnu luĭ Dumnezeŭ pin Bz.) originar din regiunile Mediteraneĭ (rosmarinus officinalis). Ramurile luĭ cu florĭ pe ele aŭ proprietățĭ stomahice, stimulante și emenagogice. – În Trans. și rojmalin, rujmalin (după ung. pop.).
rozmarín, V. rosmarin.
ROZMARIN s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtîn. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.
ROZMARÍN s. În gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizează drept condiment, de obicei uscate, mărunțite sau pisate, în special în amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la grătar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vânat, de pui).
ROZMARÍN (< germ.) s. m. Subarbust sempervirescent din familia lamiacee, originar din regiunea mediteraneană, înalt de 68-150 cm, cu frunze aciculare, totdeauna verzi, pieloase și cu flori albastre-palide, rar albe (Rosmarinus officinalis). Întreaga plantă degajează un miros plăcut, datorită unui ulei eteric (Oleum rosmarini), folosit (extern) ca analgezic, în dureri reumatice și nevralgii. Este o plantă ornamentală, medicinală, întrebuințată și în industria parfumurilor.

rozmarin dex

Intrare: rozmarin
rozmarin substantiv masculin