róŭă f. fără pl., gen., roŭăĭ (d. lat. ros, róris. Din ros s’a făcut *ro, apoĭ roŭă, ca zi, ziŭă). Picăturĭ de apă care cad din aer și se depun pe pămînt în nopțile senine. (Roŭa se observă maĭ ales în ĭarbă dimineața): pică saŭ cade roŭă. Roŭa ceruluĭ, o plantă insectivoră aĭ căreĭ perĭ glanduloșĭ secretează un cleĭ de care se lipesc insectele, pe al căror corp îl mistuĭe planta încet-încet (drósera rotundifolia). – Vechĭ roáo, roáă, róo și roáŭă, roáoă, róoă, róă (care une-orĭ îs numaĭ variante grafice. Cp. cu noŭa, ziŭa, pe care uniĭ le scriŭ nooa, zioa). Pl. articulat rourele în Ps. Șch. și la Cor.