ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S. n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s. n.] – Roată + ocol.

ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S. n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s. n.] – Roată + ocol.

ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

ROTOCÓL², -OÁLĂ, rotocoli, -oale, adj. (Popular) Rotund, în formă de cerc. Satul mic și rotocol. PANN, P. V. I 112. (Și în forma rotogol) La capătul patului, Meri cu mere rotungioare Cu frunzele rotogoale. MARIAN, Î. 306. – Variantă: rotogól, -oálă adj.

ROTOCÓL¹, rotocoale, s. n. 1. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. În casă era întunerec. Numai focul din vatră răspîndea un rotocol de lumină roșcată. REBREANU, R. I 204. Rotocolul de lămîie ce plutește în fiece pahar i-adoarme prin rotirea sa leneșă și fermecată. DELAVRANCEA, S. 140. Fine arabescuri în octogone, rotocoale și romboide. ODOBESCU, S. II 188. ◊ Loc. adj. și adv. În rotocol = în spirală. Berbecele... are coarnele... învîrtite în rotocol ca un melc. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Suprafață rotundă. Pămîntul a pierit de sub copite... cum piere gheața în rotocolul copcii. GALACTION, O. I 74. (În forma rotogol) Ți-am scos plugul din ogor Și-am arat un rotogol. HODOȘ, P. P. 202. ◊ (Adverbial) În cerc Sub cer [vulturii] se rotesc rotocol. BENIUC, V. 113. 2. Mișcare sau trăsătură descriind unul sau mai multe cercuri; rotire. Și-a pus iscălitura complicată cu fel de fel de rotocoale și de puncte. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a înconjura pe cineva (sau ceva) de mai multe ori, a-i da tîrcoale. Vodă... la cal mi se uita, Rotocoale îi dădea. La TDRG. A da rotocol = a se roti, a se mișca în cerc. – Variantă: rotogól (COȘBUC, AE. 16, HODOȘ, P. P. 202), rotogoale (DUMITRIU, N. 227, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 166) și rotogoluri (CAMILAR, N. I 241), s. n.

ROTOGÓL², -OÁLĂ adj. v. rotocol².

ROTOGÓL¹ s. n. v. rotocol¹.

rotocól¹ (pop.) adj. m., pl. rotocóli; f. rotocoálă, pl. rotocoále

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocól adj. m., pl. rotocóli; f. sg. rotocoálă, pl. rotocoále

rotocól s. n., pl. rotocoále

ROTOCÓL adj. v. circular, rotund.

ROTOCÓL s. 1. v. cerc. 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.)

ROTOCÓL s. v. întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit, învârtitură, răsucire, roabă, rotație, rotire, rotit.

ROTOCÓL ~oále n. 1) Figură sau corp în formă de cerc. ~oale de fum. ◊ În ~ în (formă de) spirală. 2) Mișcare circulară; rotire; roată. * A da ~oale cuiva (sau la ceva) a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a da târcoale. /roată + ocol

rotocol n. cerc, disc circular. [Compus sinonimic ibrid, format din lat. rota și slav. ocol].

rotocól și -gól n., pl. oale (met. din tîrcol și torocală. V. otrocol. Cp. și cu rostogol și vîrcol). Vest. Lucru rătund: copiiĭ aŭ tăĭat rotogoale de hîrtie, locomotiva scotea rotogoale de fum. V. volbură și sul.

rotocoale s. pl. v. BRUMĂREA. OCHIUL-BOULUI.

ROTOCOL s. 1. cerc, (rar) armean. (~ la suprafața unei ape.) 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.)

rotocol adj. v. CIRCULAR. ROTUND.

rotocol s. v. ÎNTOARCERE. ÎNVÎRTEALĂ. ÎNVÎRTIRE. ÎNVÎRTIT. ÎNVÎRTITURĂ. RĂSUCIRE. ROABĂ. ROTAȚIE. ROTIRE. ROTIT.

a băga rotocoale expr. a fuma