ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

ROTICÍCĂ, roticele, s. f. Rotiță. – Roată + suf. -icică.

ROTICÍCĂ, roticele, s. f. 1. Rotiță (1). Omul căutat-a de a cioplit Dintr-o scoarță o roticică mărișoară potrivit, Cam așa ca irmilic. CONTEMPORANUL, III 428. 2. Rotiță (2). Simțea că mașina încîlcită a vieții lui nu mai era decît o roticică simplă a unei mașine mai mari. D. ZAMFIRESCU, R. 224.

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

roticícă s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

ROTICEÁ s. v. rotilă, rotiță.

ROTICÍCĂ s. v. rotilă, rotiță.

roticea s. v. ROTILĂ. ROTIȚĂ.

roticică s. v. ROTILĂ. ROTIȚĂ.