*rond, -ă adj. (fr. rond, lat. rotundus, rotund). Rătund, vorbind de un fel de litere scrise c’o peniță cu botu lat (Barb.). S. f., pl. e. Notă întreagă care valorează cît doŭă note albe (Barb.). S. n., pl. urĭ (fr. rond-point). Rătunzitură, pĭață rătundă într’o grădină mare saŭ pe o șosea plantată (Munt. Pop. ront). Un fel de manta femeĭască lungă fără mînicĭ (ca o pelerină) care a fost la modă pe la 1880, numită și rotondă (Munt. Pop. ront). Gardă de noapte, caraulă (rus. rund): a fi de rond. Oameniĭ care compun caraula: trece rondu.