*romanticízm și -tízm n. (d. romantic; it. sp. -cismo, fr. romantisme). Școala scriitorilor romanticĭ, adică a acelora care aŭ părăsit regulele de stil și compozițiune stabilite de scriitoriĭ greco-latinĭ. – În Francia romanticizmu avu ca principal precursor pe J. J. Rousseau, dar mariĭ luĭ inițiatorĭ aŭ fost Chateaubriand și doamna de Staël. Această școală puse în onoare religiunea creștinească, evu mediŭ, antichitățile indigene și știința literaturilor străine. El e caracterizat maĭ ales pin renașterea lirizmuluĭ, pin predominanța sensibilitățiĭ și imaginațiuniĭ asupra rațiuniĭ, pin individualizm. El e reprezentat de Lamartine, A. de Vigny, V. Hugo, A. de Musset în poezie; de A. Dumas tatăl, V. Hugo, A. de Vigny în teatru; G. Sand, A. Dumas tatăl, Balzac în romanț; de Michelet și A. Thierry în istorie; de Sainte-Beuve în critică. Paralel cu romanticizmu literar, romanticizmu artistic fu o reacțiune contra arteĭ antice și clasice a școaleĭ luĭ David, reacțiune condusă de pictoriĭ Gros, Géricault, Delacroix, Deveria, sculptoru David d’Angers ș. a. V. clasicizm, naturalizm, realizm.