ROÁDĂ s. f. v. rod.

ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

ROÁDĂ s. f. v. rod.

ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții fărâme dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

ROÁDĂ s. f. v. rod.

ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. A rupe cu dinții, puțin cîte puțin, mici fărîme dintr-un obiect tare (de obicei dintr-un aliment, pentru a mînca). Să rod pîinea uscată a străinului. DELAVRANCEA, O. II 258. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș, Și prin cărțile în vravuri Îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. Căprioare, sorioare, sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. A roade (cuiva) urechile = a plictisi (pe cineva) repetîndu-i mereu același lucru, revenind mereu asupra aceluiași subiect; a-i împuia cuiva capul. Dară muierea tot nu înceta să-i roadă urechile ca să-i prăpădească [pe copii]. SBIERA, P. 169. Aista-i groful cel vestit despre care-mi rodea urechile cucoana Gahița? ALECSANDRI, T. 1036. ◊ Intranz. Cariu-n grindă s-aude-acum rozînd. COȘBUC, P. II 51. Ospătînd la masă... rodeam la un picioruț de rață. SBIERA, P. 80. Tremură popa să moară Cu prescura subsuoară; Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 468. 2. Tranz. Fig. (Despre gînduri, sentimente, stări sufletești) A preocupa fără încetare, a frămînta, producînd suferințe, chinuind, torturînd. Pe Titu Herdelea îl rodea de mult o întrebare. REBREANU, R. I 80. Își ascundea gelozia care începuse s-o roadă. BART, E. 319. Marcu bea și nu prea bea. Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (Impersonal) Îl rodea să întrebe ce s-a mai întîmplat, dar se sfia. REBREANU, I. 36. ◊ (În legătură cu «inimă», «rărunchi» etc.) Trist și mut, își ascundea chinul sufletesc care-i rodea ca un vierme inima rănită. BART, E. 59. Să ne-nfrățim, noroade! La ce al urii vierme în suflet ne-ar mai roade? NECULUȚĂ, Ț. D. 55. Săracă inimă-ntreagă, Cum o roade-o goangă neagră. HODOȘ, P. P. 70. ◊ Intranz. Ca să alunge gîndul care rodea în el, schimbă altăceva: ce voiam să te rog? C. PETRESCU, Î. II 60. ♦ A distruge în ascuns, a submina. Urîtul și întristarea îi rodeau sănătatea. SADOVEANU, O. I 309. 3. Tranz. A morfoli în gură fără a fărîmița sau a mînca. În cele din urmă el începu să-și roadă mustața cu dinții și să zîmbească în el. SLAVICI, O. I 170. Copilul... rodea o bucată de mănușă de piele. DRĂGHICI, R. 26. Din barbă-și rodea Și se necăjea. TEODORESCU, P. P. 494. 4. Tranz. A distruge (un material) pe încetul printr-o acțiune îndelungată de măcinare, de frecare; a toci, a uza printr-o întrebuințare îndelungată. (Fig.) Anii rod arginților zimții, Copiii cărunțesc și mor părinții. BENIUC, V. 83. ◊ Expr. A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. Mă îmbrac repede și pornesc să le rod pragul oamenilor. C. PETRESCU, O. P. I 267. ♦ A freca suprafața pielii de pe un deget, picior etc. (producînd răni, jupuiri). A început a scrîșni și a da dracului o cizmă care-l roade la piciorul stîng. SADOVEANU, O. VI 233. ◊ Refl. I se rosese degetele torcînd la lînă. BOLINTINEANU, O. 377. 5. Refl. Fig. A se șlefui, a se ciopli, a căpăta maniere, a se civiliza. Am hotărît să introduc în provinție obiceiurile din Eș, doar ne-om mai roade puțintel și noi. ALECSANDRI, T. 482. Se vede, a zis bătrînul, că... nu te-ai ros în lume, de nu știi ce grăiești. NEGRUZZI, S. II 235. Îl trimit (pe fiul meu) la domnia-ta, ca să se mai roadă. FILIMON, la TDRG. – Prez. ind. și: roz.

ROD, roade, s. n. 1. (Și în forma roadă; la sg. adesea cu sens colectiv) Nume generic dat produselor vegetale cultivate (în special fructului lor). V. bucate, recoltă. După zile și săptămini de muncă, vor urca la ei în podul bordeiului saci cu grîu, secară, tot felul de rod – totul cîștigat cu cele trei coase. CAMILAR, N. II 385. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Multe flori sînt, dar puține Rod in lume o să poarte. EMINESCU, O. I 226. Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ (În contexte figurate) Deci trebuie să sameni și dumneata ca și alții, așteptând roada cu răbdare. SADOVEANU, D. P. 19. Critici, voi, cu flori deșerte, Care roade n-ați adus – E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai de spus. EMINESCU, O. I 227. ◊ Loc. adj. (Despre pomi) Cu rod = roditor, fructifer. Casele s-au încunjurat de umbrele pomilor cu rod. C. PETRESCU, S. 179. ◊ Compuse: rodul-pămîntului = plantă erbacee veninoasă, cu frunze mari, late și lucioase și după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); piciorul-vițelului. Piciorul-vițelului ori rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite, prin păduri. ȘEZ. XV 105; rod-de-zahăr = rodozahar. Într-o zi... îmi găsi pricină de la te mieri ce, de la un rod-de-zahăr care se zăhărise. GANE, N. II 164. 2. Fig. Efect (al unei acțiuni, al unei munci), urmare, produs, rezultat. Am un întreg proiect care ar da roade frumoase. C. PETRESCU, C. V. 110. Ei, mamă, să-mi încerc și eu norocul, că cercarea bună roade rele n-are. DELAVRANCEA, S. 22. ♦ Folos, avantaj. Al sudorilor streine rod, ei nu-l vor mai culege; Va fi mare tot romînul, țării lui folositor. ALEXANDRESCU, M. 23. 3. Prunc, copil, vlăstar, odraslă. Din dragostea mea cu împărăteasa n-a ieșit încă fecior. Ce să fac, o filozofilor... ca să am roadă? SADOVEANU, D. P. 9. Îi părea rău ca să-și părăsească soția și să se ducă în lume după cîștig, măcar că ea nu-l îmbucurase nici cu un rod. SBIERA, P. 225. Complimentele mele lui Burduf și nuntă veselă cu roadă. ALECSANDRI, S. 307. – Pl. și: (învechit și popular) roduri (NEGRUZZI, S. I 9, TEODORESCU, P. P. 173, ALECSANDRI, P. P. 246). – Variantă: roádă s. f..

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roáde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. roádă; part. ros

ROÁDE vb. 1. (reg.) a mezdri. (Un animal care ~ hrana.) 2. a (se) toci, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 3. v. ponosi. 4. a mânca. (Nu-ți mai ~ unghiile!) 5. a (se) distruge, a (se) mânca. (Moliile au ~ haina.) 6. v. ataca. 7. v. eroda. 8. a (se) măcina, a (se) mânca, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. a bate, a freca, a glodi. (Mă ~ pantofii.)

ROÁDE vb. v. chinui, civiliza, consuma, cultiva, frământa, munci, obseda, persecuta, preocupa, rafina, stila, submina, tortura, urmări.

roáde (ród, rós), vb. – A rupe cu dinții, pentru a mînca. – Mr. arod, aroș, aroadere, megl. rod, roș, rǫdiri. Lat. rǒdĕre (Pușcariu 1471; REW 7358), cf. it. rodere, prov. roire, v. fr. roure, sp., port. roer. – Der. ros, adj. (mîncat; uzat); rosătură, s. f. (loc ros, rană); rosură, s. f. (roadere, rosătură).

A ROÁDE rod tranz. 1) A face să se roadă. 2) A rupe cu dinții (sau cu altceva) în bucăți mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebări, rugăminți etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a frământa; a măcina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora puțin printr-o acțiune sistematică și îndelungată. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fără nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, puțin câte puțin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încălțăminte neajustată) A face să simtă dureri (la picioare); a bate. Mă rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necăji, căutând nod în papură. /<lat. rodere

A SE ROÁDE se roáde intranz. A-și pierde integritatea (prin frecare, măcinare etc.). /<lat. roadere

roádă1 s.f. (înv.) rosătură.

roádă2 s.f. (reg.) rugăminte de ajutor.

roadă f. rod; fig. umana roadă EM. [Abstras din pl. roade].

roade v. 1. a rupe sau sfărâma cu dinții, a mânca ceva tare: a roade un os; 2. a strica, a vătăma: rugina roade fierul; 3. fig. a consuma: necazul roade inima; 4. a turmenta: mă roade la inimă de foame; 5. fig. a ciopli: doar ne-om mai roade puțintel și noi AL. [Lat. RODERE].

roádă f., pl. e (d. rod 1). Rod, poamă, fruct: la lună, la săptămînă îșĭ umplu cu apă mîna și se duse ca să vadă de ĭ-a dat Dumnezeŭ roadă (P. P.).

2) rod (est) și roz (vest), ros, a roáde v. tr. (lat. rodere, it. ródere, pv. roire, rozer, vfr. roure, sp. pg. roer. V. rost). Mănînc, micșorez pin frecare: șoariciĭ rod cărțile, pila roade feru, cizma l-a ros la gleznă. Atac pe cale chimică: rugina roade feru. Fig. Consum, chinuĭesc pin întristare saŭ grijĭ: grija asta-l rodea. Cĭoplesc, civilizez: trăise pintre boĭerĭ și se maĭ rosese. V. refl. Mă civilizez. Mă frec, mă vîntur: te rozĭ de atîta timp pe la bucătărie, și tot nu știĭ să facĭ o cĭorbă. A te roade ceva (la inimă), a te chinui, a nu te lăsa în pace.

roz v. tr. Vest. Rod.

roade vb. v. CHINUI. CIVILIZA. CONSUMA. CULTIVA. FRĂMÎNTA. MUNCI. OBSEDA. PERSECUTA. PREOCUPA. RAFINA. STILA. SUBMINA. TORTURA. URMĂRI.

ROADE vb. 1. (reg.) a mezdri. (Un animal care ~ hrana.) 2. a (se) toci, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 3. a mînca. (Nu-ți mai ~ unghiile.) 4. a (se) distruge, a (se) mînca. (Moliile au ~ haina.) 5. a ataca, a mînca. (Rugina ~ fierul.) 6. (GEOGR., GEOL.) a (se) eroda, a (se) săpa, (reg.) a (se) coptorî, a (se) coptoroși, (fig.) a (se) mînca, a (se) spăla. (Apele ~ solul.) 7. a (se) măcina, a (se) mînca, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 8. a bate, a freca, a glodi. (Mă ~ pantofii.)

ROZ adj. 1. trandafiriu, (rar) rozatic, roziu, (pop. și fam.) pembe, (reg.) rozosin. (De culoare ~.) 2. rumen, trandafiriu. (Avea un obraz ~.)

a roade (cuiva) pragul expr. a vizita (pe cineva) prea des / prea stăruitor.

a-l roade (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).