RÉTOR, retori, s. m. 1. (În Antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.

RÍTOR s. m. v. retor.

RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.

RÍTOR s. m. v. retor.

RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 2. Orator. (Atestat în forma ritor) Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304. – Variantă: (învechit) rítor s. m.

RÍTOR s. m. v. retor.

rétor s. m., pl. rétori

rétor s. m., pl. rétori

RÉTOR s. v. orator.

RÉTOR s.m. 1. (Ant.) Profesor de retorică. 2. Orator. [Cf. lat., gr. rhetor, it. retore, fr. rhéteur].

RÉTOR s. m. 1. (ant.) profesor de retorică. 2. orator. (< ngr. ritor, lat. rhetor)

rétor (rétori), s. m. – Orator. – Var. înv. ritor. Fr. rhéteur și anterior (sec. XVIII, cf. Gáldi 246), din ngr. ῥήτωρ. – Der. retoric, adj.; retorică, s. f., din fr.; ritos, adj. (clar, deschis), din ngr. ῥητῶς (Cihac, II, 693; Gáldi 246); ritoricesc, adj. (înv., retoric); ritorie, s. f. (înv., retorică, discurs).

RÉTOR ~i m. 1) (în antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 2) înv. Persoană care putea ține un discurs în public, făcând uz de un stil elevat; orator. /< ngr. rítor, lat. rhetor, ~oris

retor m. 1. cel ce predă retorica; 2. cel ce vorbește cu emfază, care se ocupă numai de formă în paguba fondului.

ritor m. retor: într’un an ți-l fac ritor PANN. [Gr. mod.].

*rétor m. (lat. rhétor, rhétoris, d. vgr. rétor, rétoros. V. ritor). Profesor de retorică la vechiĭ Grecĭ (ca Gorgias) și la Romanĭ. Astăzĭ, orator enfatic care vorbește după regulele retoriciĭ, dar sec în fond.

rítor m. (ngr. ritor. V. retor). Pela 1800. Orator.

RETOR s. orator, (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.)