RIS s. n. v. riz.

RIZ, rizuri, s. n. Zgîrietură sau șanț foarte puțin adînc care se produce prin uzură la suprafața unei piese pe care alunecă altă piesă. ♦ Zgîrietură făcută de un vîrf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Variantă: ris s. n.

RIS s. v. testea, top.

RIS s.n. v. riz.

ris, V. rîs 2.

rîd (est) și rîz (vest), rîs, a rî́de v. intr. (din maĭ vechĭu rid, d. lat. ridére, pop. rídere, it. ridere, pg. rir: pv. fr. rire, sp. reir). Îmĭ arăt bucuria rîdicînd mușchiĭ fețeĭ și de multe orĭ scoțînd și hohote. Fig. Am un aspect vesel: cîmpiile rîdeaŭ după ploaĭe. Glumesc, șuguĭesc: vreĭ să rîzĭ? Îmĭ bat joc, ĭaŭ în rîs: jucam hora rîzînd de al boambeĭ șuĭer (Al. Peneș). V. tr. A rîde pe cineva, a-l lua în rîs. A rîde pe supt mustață orĭ în barbă, a rîde în ascuns cu mulțămire, a-țĭ ascunde mulțămirea față de ceĭ prezențĭ. A-țĭ rîde buza, a fi foarte mulțămit. A leșina saŭ a muri de rîs, a rîde foarte tare. – Și a-țĭ rîde de cineva (Olt.), a-țĭ bate joc de cineva. Fam. Iron. A te ride, a te hlizi, a te strîmba, a rîde cînd nu trebuĭe: ce te rîzĭ, măĭ prostule? V. rînjesc.

2) rîs n., pl. urĭ (lat. rîsus, it. sp. pg. riso, pv. fr. ris). Acțiunea de a rîde: l-am cunoscut după rîs, se auzeaŭ niște rîsete, – pl. urĭ. Batjocură, deriziune: nu tolerez eŭ rîsu lor, rîsurile lor. Lucru prost făcut: asta nu e treabă, ci rîs. A lua în rîs, a-țĭ bate joc, a rîde de. A face de rîs, 1. a batjocuri, 2) a compromite. A ajunge de rîs, a deveni ridicul și compromis. A leșina, a muri, (în Mold. nord a te strica) de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Rîs și batjocură, mare batjocură, mare decadență. – Vechĭ ris. V. rîset, rizílic.

ris s. v. TESTEA. TOP.