RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie.

RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, urât conformat sau mutilat, prin grefarea sau prin transplantarea unei porțiuni de piele din altă parte a corpului. – Din fr. rhinoplastie.

RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală prin care se reface un nas distrus, prin grefarea sau transplantarea pielii din alte părți ale corpului.

rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile

rinoplastíe s. f. (sil. -plas-) → plastie

RINOPLASTÍE s.f. Operație estetică chirurgicală de refacere a unui nas distrus, prin transplantarea pielii din alte părți ale corpului. [Gen. -iei. / < fr. rhinoplastie, cf. gr. rhis – nas, plastos – modelat].

RINOPLASTÍE s. f. operație estetică de refacere a unui nas diform, distrus sau mutilat. (< fr. rhinoplastie)

RINOPLASTÍE ~i f. Intervenție chirurgicală de refacere a nasului mutilat sau diform. /<fr. rhinoplastie

rinoplastie f. operațiune chirurgicală prin care se face nasul iar la loc.

*rinoplastíe f. (d. vgr. rin, rinós, nas, și plastós, format. V. galvano-plastie). Chir. Operațiunea pin care se formează la loc nasu perdut: celebra rinoplastie făcută spătaruluĭ Milescu (sec. 17).

RINO- „nas, trompă”. ◊ gr. rhis, rhinos „nas” > fr. rhino-, germ. id., engl. id., it. rino- > rom. rino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic la care nasul are forma unei trompe și este situat spre frunte; ~cer (v. -cer1), s. m., mamifer pahiderm, erbivor și imparicopitat, cu capul masiv și avînd pe nas unul sau două coarne; ~dacriolit (v. dacrio-, v. -lit1), s. n., calcul lacrimal pe conductul lacrimonazal; ~faringolit (v. faringo-, v. -lit1), s. n., concrețiune calcaroasă în faringe; ~fimă (v. -fimă), s. f., 1. Hipertrofie a părții inferioare a nasului. 2. Afecțiune a pielii localizată pe nas, ca urmare a agravării acneei rozacee; ~fonie (v. -fonie1), s. f., perturbare a vocii, ca urmare a schimbării rezonanței cavităților nazale; sin. rinolalie; ~gen (v. -gen1), adj., care își are originea în nas; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., tratament medical al afecțiunilor nazale; ~lalie (v. -lalie), s. f., rinofonie*; ~lit (v. -lit1), s. n., concrețiune calcaroasă în fosele nazale; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază stările patologice ale nasului; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie1), s. f., metodă de determinare a capacității respiratorii natale, cu ajutorul unui manometru instalat în nas; ~patie (v. -patie), s. f., boală a componentelor care delimitează cavitățile nazale; ~plastie (v. -plastie), s. f., intervenție chirurgicală de refacere a unui nas distrus sau diform; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de suturare a nasului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie nazală; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de mucozități nazale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., atrofiere a mucoasei pituitare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat la examinarea foselor nazale; ~tecă (v. -tecă), s. f., epidermă a ciocului de pasăre; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei fose nazale.