rihtuit definitie

2 intrări

12 definiții pentru rihtuit

RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten.
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui.
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten.
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui.
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a îmbina prin cusături și a pune căptușeală unei fețe croite la încălțăminte.
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. Mașină de rihtuit.
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuít s. n.
rihtuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rihtuiáscă
rihtuít s. n.
RIHTUÍ vb. tr. a croi și a îmbina bucățile de piele ale unui obiect de încălțăminte. (după germ. richten)
A RIHTUÍ ~iésc tranz. 1) (piese din piele) A potrivi, îmbinând prin cusături. 2) (fețe de încălțăminte) A înzestra cu căptușeală. /<germ. richten

rihtuit dex

Intrare: rihtuit
rihtuit substantiv neutru
Intrare: rihtui
rihtui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a