RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula.

RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.

RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor avînd la baza tulpinii un tubercul cărnos, comestibil (Raphanus sativus). Prin verdețuri, poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197. Dar pe ea unde-o găsea? La surcele-n bătătură La cepele din grădină De ridichi cu poala plină. TEODORESCU, P. P. 539. ◊ Ridiche-de-lună = ridiche cu tuberculi mici, rotunzi sau lungăreți, cu coaja albă sau roșie. Ridiche-neagră (sau -de-iarnă) = ridiche cu tubercul mare, rotund sau lunguieț și cu coaja mai groasă, de culoare neagră. ♦ Rădăcina comestibilă a ridichii. Crenvurști cu hrean, salate de boeuf, regale și ridichi-negre cu pîine. C. PETRESCU, C. V. 48. ◊ Expr. (Familiar) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate zdravăn (pe cineva). Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș, după cum i se cuvenea. ISPIRESCU, L. 108; b) a-i face (cuiva) greutăți, mizerii. Vorbeau tare, să audă conservatorii: azi le frecăm ridichea numărul unu! Am adunat documente. PAS, L. I 281. – Variantă: (Munt., Olt.) ridíchie, ridichii, s. f.

ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile

ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi

RIDÍCHE s. (BOT.) 1. (Raphanus sativus) (prin Ban.) rotcă. 2. ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum) = (reg.) ridichioară, rapiță sălbatică.

ridíche (ridíchi), s. f. – Plantă (Raphanus sativus). – Var. rădiche. Lat. radῑcŭla „radiculă” (Pușcariu 1425; Tiktin), cf. it. radicchio › ngr. ῥαδίϰι „un tip de buruiană” › tc. radikia, alb. radhikje „cicoare”. Der. din ngr. (Candrea) sau din sl. rŭdŭky „lăptucă” (Miklosich, Lexicon, 808), este mai puțin probabilă. – Der. ridichioară, s. f. (cerențel, Geum urbanum).

RIDÍCHE ~i f. 1) Plantă erbacee legumicolă, cu frunze mari, crestate, cu flori albe sau violete, cultivată pentru rădăcina ei comestibilă. 2) Rădăcina acestei plante. ◊ ~ de lună ridiche cu rădăcina rotundă sau alungită, cu coajă roșie sau albă, recoltată primăvara timpuriu. ~ neagră (~ -de-toamnă sau ~ -de-iarnă) ridiche cu rădăcina rotundă, având coaja groasă, de culoare neagră, recoltată toamna târziu. ~-sălbatică plantă erbacee necultivată, cu rădăcina lungă și subțire, cu tulpina păroasă, cu frunze alterne, ovale și cu flori divers colorate. [G.-D. ridichii] /<lat. radicula

ridiche f. 1. plantă cu rădăcină rotunjită ce se mănâncă crudă (Raphanus sativus); 2. fam. spinare: a freca ridichea cuiva ISP. [Și rădiche = lat. RADICULA].

ridíche, V. rîdiche.

rîdíche (est) și ridíche (vest) f. (lat. radicula, *radîcla, dim. d. radix, radicis, rădăcină [format ca și păturniche, ureche, curechĭ]; it. radicchio, cicoare, sard. raiga. Din rom. vine rus rĭédĭka, hrean. Germ. rettig vine d. lat. Ngr. radiki, cĭcoare, vine d. it. Forma actuală rădiche din nord e maĭ degrabă o întoarcere la ă, ca și în rădic. V. rădăcină, radiculă). O plantă cruciferă a căreĭ rădăcină cărnoasă se mănîncă crudă cu sare (ráphanus sativus). Fig. Fam. A freca cuĭva rîdichea, a-l face să joace cum vreĭ tu, a-l trata aspru, a-l bate. – Rîdichea e originară din Asia. Pin cultură s’aŭ obținut o mulțime de varietățĭ, dintre care maĭ cunoscute sînt rîdichea neagră, mare, și rîdichile de lună, micĭ, albe saŭ roșiĭ și violete.

RIDICHE s. (BOT.) 1. (Raphanus sativus) (prin Ban.) rotcă. 2. ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum) = (reg.) ridichioară, rapiță sălbatică.

RIDÍCHE (lat. radicula) s. f. Plantă legumicolă anuală (varietatea r. de lună) sau bienală (r. neagră) din familia brasicacee, cu rădăcina sferică sau conică alungită, cărnoasă, comestibilă, cu coaja albă, roșie, violacee sau neagră, și cu frunze mari, adânc crestate (Raphanus sativus) cu valoare alimentară ridicată. R. neagră conține zaharuri, săruri minerale, uleiuri eterice, vitamina C și are însușiri antiscorbutice, antitusive, sedative și diuretice. ◊ R. sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită cu peri rigizi, cu frunze pețiolate, obovat-lanceolate și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum).

a-i freca ridichea (cuiva) expr. 1. a bate tare (pe cineva). 2. a critica (pe cineva), a certa aspru (pe cineva).

a-și împărți ridichea și covrigul expr. (intl.) a împărți în mod egal bunurile furate.

de chichi, de michi, de trei lei ridichi expr. (glum.) v. de chichi.

de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane expr. (glum.) v. de chichi.