rîdíc (est) și ridíc (vest), -á v. tr. (lat. eradicare, a zmulge din rădăcină, a înlătura. Maĭ puțin probabil d. *ridicare, derivat d. rîdîca „harag”, adică „a pune pe haragĭ”, ca sprijin d. prăjină. Forma rădic e o particularitate din nord, ca și romănesc, tărziŭ, hărtie îld. românesc, tîrziŭ, hîrtie. În vesr aridíc și ardic. V. rîdiche). Înalț, duc maĭ sus: a rîdica mîna ca să loveștĭ, a rîdica picĭoru ca să porneștĭ, a rîdica ochiĭ (a-ĭ îndrepta maĭ sus(, a rîdica capu de pe pernă. Ĭaŭ, strîng, duc de acolo: a rîdica masa, gunoĭu, niște banĭ, niște lucrurĭ. Suprim, desființez: a rîdica cuĭva vĭața (zilele, dreptu ș. a.), a rîdica ședința. Zidesc construĭesc, înalț: a ridica o biserică, o statuă. V. refl. Mă înalț: m’am rîdicat în vîrfu picĭoarelor ca să văd maĭ bine. Cresc, ajung mare: copiiĭ se ridică pe nesimțite. A rîdica trupe, a recruta trupe. A rîdica un plan, a face planu pe hîrtie. A rîdica prețu, a-l mări, a scumpi marfa. A rîdica ancora, a porni cu corabia. A rîdica mîna contra cuĭva, a-l lovi saŭ a face gestu p. a-l lovi. Fig. A rîdica capu, a deveni amenințător. A rîdica nasu, a deveni pretențios orĭ obraznic. A rîdica mănușa. V. mănușă.