REVELÁȚIE, revelații, s. f. Actul descoperirii a ceva necunoscut sau chiar a ceea ce este descoperit; p. ext. lucru revelat. ◊ Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat (și plăcut). ♦ (Rel.) Actul prin care se descoperă sau se face cunoscută divinitatea. [Var.: revelațiúne s. f.] – Din fr. révélation, lat. revelatio, -onis.

REVELAȚIÚNE s. f. v. revelație.

REVELÁȚIE, revelații, s. f. Dezvăluire, descoperire (neașteptată) a unui fenomen neobservat, a unui adevăr ascuns; p. ext. lucru revelat. ◊ Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat (și plăcut). ♦ (În concepțiile religioase) Fenomen prin care Dumnezeu își dezvăluie natura și voința sa anumitor persoane. [Var.: revelațiúne s. f.] – Din fr. révélation, lat. revelatio, -onis.

REVELAȚIÚNE s. f. v. revelație.

REVELÁȚIE, revelații, s. f. Dezvăluire, descoperire (neașteptată) a unui adevăr ascuns, a unui fenomen neobservat, a unui talent etc.; p. ext. lucru revelat. Se oprește ca străbătut de o revelație. SEBASTIAN, T. 83. Simțea foarte deslușit o nemărginită mulțumire ca și cînd încetul cu încetul întreaga lui ființă s-ar fi topit într-o imensă revelație. REBREANU, P. S. 153. ◊ Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat. Tînărul pianist a fost o revelație. – Variantă: revelațiúne (GALACTION, O. I 243) s. f.

REVELAȚIÚNE s. f. v. revelație.

reveláție (descoperire, dezvăluire) (-ți-e) s. f., art. reveláția (-ți-a), g.-d. art. reveláției; pl. reveláții, art. reveláțiile (-ți-i-)

reveláție s. f. (sil. -ți-e), art. reveláția (sil. -ți-a), g.-d. art. reveláției; pl. reveláții, art. reveláțiile (sil. -ți-i-)

REVELÁȚIE s.f. Dezvăluire, descoperire, revelare (a unei calități, a unui adevăr ascuns etc.); (p. ext.) lucru revelat. ♦ A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ♦ (În credințele mistice) Dezvăluire a voinței lui Dumnezeu, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. [Gen. -iei, var. revelațiune s.f. / cf. fr. révélation, lat. revelatio].

REVELAȚIÚNE s.f. v. revelație.

REVELÁȚIE s. f. descoperire neașteptată a unei calități, a unui adevăr ascuns etc. ◊ lucru revelat. ♦ a fi o ~ = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ◊ dezvăluire a voinței divinității, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. (< fr. révélation, lat. revelatio)

REVELÁȚIE ~i f. 1) Descoperire neașteptată a unui fenomen sau a unui adevăr ascuns. 2) Fenomen prin care divinitatea și-ar dezvălui, în mod supranatural, natura și voința sa unor persoane extrem de credincioase. [G.-D. revelației; Sil. -ți-e] /<fr. révélation, lat. revelatio, ~onis

revelați(un)e f. 1. acțiunea de a revela; 2. inspirațiunea prin care D-zeu face cunoscut voința sa; 3. lucru revelat.

*revelațiúne f. (lat. revelatio, -ónis). Acțiunea de a revela. Inspirațiune pin care Dumnezeŭ îțĭ descopere voința luĭ. Lucrurĭ revelate: revelațiunile sfîntuluĭ Ion (V. apocalips). – Și -áție și -áre.

reveláție, revelații s. f. 1. Lucrarea prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine lumii create, mai întâi prin prorocii Vechiului Testament, apoi prin Fiul Său, pentru a-și dezvălui în mod supranatural natura și voința Sa; descoperire. Bis. creștină păstrează și transmite revelația dumnezeiască în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, prin supravegherea și călăuzirea Duhului Sfânt. 2. Dezvăluire, descoperire a unui adevăr ascuns, a unui talent etc.; p. ext. lucru revelat. [Var.: revelațiúne s. f.] – Din fr. révélation, lat. revelatio, -onis.