REVĂRSÁ, revắrs, vb. I. 1. Refl. (Despre ape curgătoare; la pers. 3) A se vărsa peste maluri, a ieși din albie, a inunda. ♦ A curge din belșug. ♦ Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre părți ale lui) A atârna, a se lăsa de prea multă grăsime. 2. Refl. (Despre oameni, vehicule etc.) A se răspândi, a se împrăștia în număr mare; a împânzi. 3. Refl. (Despre lumină, căldură, mirosuri) A se împrăștia, a se răspândi; a se difuza. ◊ Expr. A se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă = a se lumina de ziuă, a se ivi zorile. 4. Tranz. (Pop.) A așterne în cantitate mare peste ceva; a împrăștia, a presăra din belșug. – Lat. reversare.

REVĂRSÁ, revắrs, vb. I. 1. Refl. (Despre ape curgătoare; la pers. 3) A se vărsa peste maluri, a ieși din albie, a inunda. ♦ A curge din belșug. ♦ Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre părți ale lui) A atârna de prea multă grăsime, a se lăsa de prea multă grăsime. 2. Refl. (Despre oameni, vehicule etc.) A se răspândi, a se împrăștia în număr mare; a împânzi. 3. Refl. (Despre lumină, căldură, mirosuri) A se împrăștia, a se răspândi; a se difuza. ◊ Expr. A se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă = a se lumina de ziuă, a se ivi zorile. 4. Tranz. (Pop.) A așterne în cantitate mare peste ceva; a împrăștia, a presăra din belșug. – Lat. reversare.

REVĂRSÁ, revắrs, vb. I. 1. Refl. (Despre ape curgătoare) A se vărsa peste margini, a trece peste maluri, a ieși din albie; a inunda. Rîul s-a revărsat. ◊ Fig. Satul, cu casele răzășilor, curate și albe, se revărsa pe coastă în livezi. SADOVEANU, O. VII 101. ♦ A curge îmbelșugat. (Cu pronunțare regională) Un șuvoi de apă... cu repegiune se răvarsă din vîrful unor prea înalți munți. DRĂGHICI, R. 9. ◊ (Metaforic) Un pîrîu de sînge purpuriu se revărsa pe umerii și sînul ei. NEGRUZZI, S. I 295. ♦ Fig. (Familiar; despre trupul omului sau despre părți ale lui) A se lăți și a atîrna de prea multă grăsime. Acel ochi și cu tovarășul lui, împreună c-o față rumănă și c-un trup revărsat din sîni și din șolduri, se arătară în umbră. SADOVEANU, B. 182. ♦ Tranz. A face sau a lăsa să curgă, în cantitate mare, peste ceva. Pîrău mic și fără nume, Ce curgea tainic în lume Printre flori revărsînd spume. ALECSANDRI, P. I 30. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, vehicule etc.) A se răspîndi, a se împrăștia în număr mare, a năvăli, a împînzi. Cînd se deschideau porțile uzinelor, se revărsa spre oraș un fluviu de oameni. BOGZA, C. O. 308. S-au revărsat ca lăcustele asupra țării... birarii. SADOVEANU, O. VII 104. Mulțimea se revărsase din uliță în ograda și în parcul conacului ca un rîu care și-a schimbat brusc albia. REBREANU, R. II 188. Nemaiîncăpînd pe drumul îngust, [casele] se revărsaseră peste cîmp, prin arătură. D. ZAMFIRESCU, R. 84. ◊ Tranz. Dimineața, care nu întîrzie să se ivească, revarsă spre podurile plutitoare ale Oltului un adevărat șuvoi de oameni. BOGZA, C. O 294. 3. Refl. (Despre lumină sau căldură) A se împrăștia, a se răspîndi, a se difuza. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul... Lumina prin ferești s-a revărsat. DEȘLIU, M. 37. Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătînd închiși Pe fața ei întoarsă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă = a se ivi zorile, a se lumina de ziuă. Curînd o să se reverse de ziuă. GANE, N. II 180. Cînd se revărsa zorile, noi ne și luaserăm ziua bună. ALECSANDRI, C. 33. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură. id. P. A. 120. ◊ Tranz. În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarsă Și ca și-n ziua cea de ieri lumina și-o revarsă. EMINESCU, O. I 178. A nopții stea revarsă lumina p-a mea frunte. ALEXANDRESCU, P. 28. ◊ (Despre sunete) Părea că ascultă cîntarea gravă a clopotului din turn, care se revărsa tremurînd în întinderi. SADOVEANU, O. VII 102. Falnic freamăt vine Pe înalte căi, Crește, se revarsă Pînă-n fund de văi. CERNA, P. 115. Al muzicilor sunet care-n valsuri cadențate Se revarsă. MACEDONSKI, O. I 242. ◊ Tranz. Apele Oltului își revarsă cîntecul lor larg și generos. BOGZA, C. O. 221. (Fig.) Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile... într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. 4. Tranz. (Popular) A arunca, în cantitate mare, peste ceva; a împrăștia, a risipi, a presăra din belșug. Peste masă, Grîu revarsă. TEODORESCU, P. P. 18. Împle-ți [de galbeni] poala plină, rasă, Și-o revarsă-aici pin casă. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Fig. Mi-s cînturile otrăvite Și-n veci eu n-am tăgăduit-o: Pe primăvara vieții mele Otravă revărsași, iubito. IOSIF, T. 118. Cu farmecul luminii reci Gîndirile străbate-mi Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patemi. EMINESCU, O. I 179.

revărsá (a ~ ) vb., ind. prez. 3 revársă; conj. prez. 3 să revérse

revărsá vb., ind. prez. 1 sg. revărs, 3 sg. și pl. revársă; conj. prez. 3 sg. și pl. revérse

REVĂRSÁ vb. 1. a deborda, (reg.) a puhoia. (Apele au venit mari și s-au ~.) 2. a inunda, (reg.) a (se) năboi. (Apele s-au ~ pe câmpie.) 3. v. răspândi. 4. a (se) difuza, a (se) împrăștia, a (se) răspândi. (Lumina se ~ în toate ungherele.)

A SE REVĂRSÁ se revársă intranz. 1) (despre ape curgătoare) A ieși din albie; a trece peste maluri; a irupe; a deborda. 2) fig. (despre mulțimi sau despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia din abundență peste tot; a se difuza; a se răspândi. ◊ ~ zorile (sau ~ de ziuă) a se ivi zorile; a se face ziuă. 3) pop. (despre unele părți ale corpului omenesc) A atârna din cauza grăsimii; a se lăsa în jos. /<lat. reversare

revărsà v. 1. a vărsa cu prisosință: alba lună revarsă un văl de aur; 2. fig. a răspândi: multă fericire a revărsat în mine AL.; 3. a deborda: rîul s’a revărsat; 4. fig. a se lumina de ziuă. [Lat. REVERSARE; sensul 4 provine din asemănarea luminei ce apare cu o apă ce debordă].

răvắrs și (lit.) revắrs, a -á v. tr. (lat. re-versare, a întoarce ĭar; sp. rebosar, a se revărsa. Se conj. ca vărs). Vărs din belșug; rîurile răvarsă apă în mare. Fig. A răvărsa fericire în casa cuĭva. V. refl. Mă vărs peste malurĭ, peste buza vasuluĭ: rîurile s’aŭ răvărsat de multă ploaĭe, apa clocotește în căldare și se răvarsă. (V. inund, înec). Fig. Lumina soareluĭ se revarsă pe mare. Adj. Olt. Răvărsat de bubat, cĭupit de vărsat (Noŭa Rev. Rom. 1900; 8, II, 125).

revắrs, V. răvărs.

REVĂRSA vb. 1. a deborda, (reg.) a puhoia. (Apele au venit mari și s-au ~.) 2. a inunda, (reg.) a (se) năboi. (Apele s-au ~ pe cîmpie.) 3. a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) risipi, a (se) vărsa. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 4. a (se) difuza, a (se) împrăștia, a (se) răspîndi. (Lumina se ~ în toate ungherele.)

revărsa, revărs v. r. (d. corpul omenesc sau d. părți ale acestuia) a atârna, a se lăsa de prea multă grăsime