RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană internă, nervoasă, a globului ocular, sensibilă la lumină, alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală. – Din fr. rétine.

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană nervoasă, sensibilă la lumină, situată în fundul ochiului și alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală. – Din fr. rétine.

REȚÍNE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re1- + ține (după fr. retenir).

RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană sensibilă la lumină care se află în fundul ochiului și pe care se formează imaginea vizuală. Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe perete. Imagini răzlețe și stranii se prind de retină. BOGZA, Ț. 66. Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină. TOPÎRCEANU, B. 88.

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut. ♦ Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia. ▭ Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: rețineá vb. II.

retínă s. f., g.-d. art. retínei; pl. retíne

rețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețín, 2 sg. rețíi, 1 pl. rețínem, 2 pl. rețíneți; conj. prez. 3 să rețínă; ger. reținấnd; part. reținút

retínă s. f., g.-d. art. retínei; pl. retíne

rețíne vb. ține

REȚÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-și opri, a-și stăpâni, (rar) a-și prididi, (fig.) a-și înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. v. abține. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.

RETÍNĂ s.f. Membrană interioară a ochiului, sensibilă la lumină, pe care se formează imaginea vizuală. [Pl. -ne. / < fr. rétine].

REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir].

RETÍNĂ s. f. membrană internă, nervoasă, a ochiului, sensibilă la lumină, pe care se formează imaginea vizuală. (< fr. rétine)

REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)

RETÍNA ~e f. Membrană subțire și transparentă a globului ocular pe care se formează imaginea vizuală. [G.-D. retinei] /<fr. rétine

A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrundă (undeva). /re- + a ține

A SE REȚÍNE mă rețín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține

retină f. membrană ce tapițează fundul ochiului formată prin expansiunea nervului optic.

reține v. 1. a ținea la sine ceeace e al altuia: a reține averea cuiva; 2. a pune în rezervă, a scădea: îmi reține atâta la sută; 3. a invita dinainte; a reține la prânz; 4. a-și asigura din precauțiune: a reține un loc la teatru; 5. a nu lăsa să meargă: nu mă rețineți, sunt grăbit; 6. a înfrâna, a modera: a-și reține mânia; 7. a se ținea să nu cază.

*retínă f., pl. e (fr. rétine, mlat. retína, d. lat. rete, rețea). Anat. Membrana din fundu ochĭuluĭ, care e formată din lățirea nervuluĭ optic și pe care se formează imaginile obĭectelor.

1) *rețín, rețínă s. V. ricin.

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.

*ricín m. (lat. ricinus, it. ricino, fr. ricin; ngr. ritsinon și retsina). Bot. O plantă eŭforbiacee cu frunze marĭ palmate originară din Africa, unde ajunge un adevărat copac de 10-12 metri, și cultivată ca plantă ornamentală și’n Eŭropa, unde ajunge pînă la 2-3 metri (ricinus communis). Pop. recin, rețin și rețină. – Din semințele eĭ, ca niște boabe de fasole, se scoate cunoscutu purgativ numit unt de ricin, care e foarte eficace. Supt formă de infuziune, 5-6 semințe produc un efect puternic, ĭar dacă-s maĭ multe, rănesc mațele și pot avea urmărĭ grave. În China, untu saŭ uleĭu de ricin se întrebuințează la bucate!

REȚINE vb. 1. (JUR.) a aresta, a deține, a închide, a întemnița, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a împiedica, a opri, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să nu plece.) 3. a înfrîna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici.) 4. a opri, a stăpîni, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 6. a opri, a păstra, a rezerva. (Ți-am ~ niște măsline.) 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. a rezerva. (I-a ~ un bilet.) 9. a păstra, a purta. (~ în suflet icoana copilăriei.) 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. a observa, a percepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 12. a nota, a observa, a releva, a remarca, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)

RETÍNĂ (< fr.; lat. retina < rete „rețea”) s. f. (ANAT.) Tunica internă, nervoasă, a globului ocular, alcătuită din mai multe straturi de celule. Cuprinde cele două tipuri de receptori vizuali, celulele senzoriale în formă de conuri și de bastonașe. Porțiunea cea mai sensibilă a r., pata galbenă (macula lutea), prezintă în mijlocul ei o mică depresiune (fovea centralis). Aici densitatea celulelor cu conuri, importante pentru percepția vizuală din timpul zilei și a culorilor, este maximă. Nervul optic își are originea în celulele multipolare are r. V. ochi.

a-și arunca retina peste umăr expr. (intl.) a observa ce se întîmplă în jur; a se asigura că nu este urmărit.

poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!