*reticénță f., pl. e (lat. reticentia, d. reticére, tacere, a tăcea). Trecere supt tăcere, omisiune voluntară din vorbă: a face reticențe, a vorbi fără reticențe. Rar. Figură pin care începĭ o ideĭe și te opreștĭ deodată lăsînd să se înțeleagă ce era să spuĭ, precum: vaĭ de... (și uĭtîndu-te cu milă, se subînțelege: capu vostru!).