RESENTIMÉNT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, provocat de o nemulțumire mai veche; dușmănie, ură, pică, antipatie, resimțământ – Din fr. ressentiment.

RESENTIMÉNT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate; dușmănie, ură, pică, resimțământ. – Din fr. ressentiment.

RESENTIMÉNT, resentimente, s. n. Sentiment ostil (față de cineva), pornire (izvorîtă dintr-o nemulțumire mai veche) împotriva cuiva. V. ciudă, pică. Îmi sînt frați și-i dojenesc fără resentiment. SADOVEANU, E. 24. Resentimentul meu împotriva lui se întoarse împotriva Clarei. GALACTION, O. I 103. Anca nu-l iubește pe Dragomir; are chiar un resentiment surd în contra lui. GHEREA, ST. CR. II 257.

resentimént s. n., pl. resentiménte

resentimént s. n., pl. resentiménte

RESENTIMÉNT s. v. antipatie.

Resentiment ≠ sentiment

RESENTIMÉNT s.n. Sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; ură, pică. [Pl. -te. / < fr. ressentiment, cf. lat. re – împotrivă + sentiment].

RESENTIMÉNT s. n. sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; antipatie. (< fr. ressentiment)

RESENTIMÉNT ~e n. Ostilitate față de o persoană, provocată de amintirea unor neplăceri mai vechi. /<fr. ressentiment

resentiment n. amintire despre o nedreptate cu dorința de a se răsbuna.

*resentimént n., pl. e (fr. ressentiment, d. ressentir, a simți pe urmă; it. risentimento. V. resimt). Aducere aminte despre o lovitură cu dorința de răzbunare: a păstra resentimentu uneĭ ofense.

RESENTIMENT s. antipatie, aversiune, ostilitate, pornire, repulsie, (livr.) repugnanță, resimțămînt. (Simte un ~ vizibil față de el.)