resemnare definitie

2 intrări

30 definiții pentru resemnare

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta ceva fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).
RESEMNÁRE, resemnări, s. f. Faptul de a se resemna. [Var.: (înv.) resignáre s. f.] – V. resemna.
RESIGNÁ vb. I v. resemna.
RESIGNÁRE s. f. v. resemnare.
RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a se supune, a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).
RESEMNÁRE, resemnări, s. f. Faptul de a se resemna. [Var.: (înv.) resignáre s. f.] – V. resemna.
RESIGNÁ vb. I v. resemna.
RESIGNÁRE s. f. v. resemnare.
RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. Se resemnează și, la treizeci de ani... e femeie bătrînă. PAS, Z. I 222. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», arătînd obiectul resemnării) S-ar fi resemnat in definitiv la tot ce-i contrariase proiectele romantice. C. PETRESCU, C. V. 45. S-o resemna la o viață modestă. id. R. DR. 197.
RESEMNÁRE, resemnări, s. f. Faptul de a se resemna; împăcare cu răul. Obida ei venea din adînc de inimă și se stingea pe buze, tălmăcind resemnarea. PAS, Z. I 277. Umbla tăcută prin casă, cu un aer de resemnare. CĂLINESCU, E. 30. Ion e bun, blînd, suferă în tăcere și cu resemnarea unui copil nefericit și bolnav. GHEREA, ST. CR. II 149.
RESIGNÁ, resignez, vb. I. Refl. (Franțuzism) A se resemna. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. I 14.
RESIGNÁRE, resignări, s. f. (Franțuzism) Resemnare. Pacea, resignarea, calmul serii, resfirat pe vecernia greierilor, îmi impuneau și mă biruiau. GALACTION, O. I 348. Politica sa e făcută toată din iertare, abdicație și resignare. IORGA, L. I 78. Ce vieți, ce poeme mari de suferință și de resignare! DEMETRESCU, O. 150.
resemná (a ~) vb., ind. prez. 3 resemneáză
resemnáre s. f., g.-d. art. resemnắrii; pl. resemnắri
resemná vb., ind. prez. 1 sg. resemnéz, 3 sg. și pl. resemneáză
resemnáre s. f. semnare
resigná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. resigneáză
RESEMNÁRE s. (înv.) resemnație. (Alungă ~!)
RESEMNÁ vb. I. refl. A se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. [Cf. fr. résigner, după semna].
RESEMNÁRE s.f. Acțiunea de a se resemna și rezultatul ei; sentiment de acceptare senină a unei anumite situații dificile. [< resemna].
RESIGNÁ vb. I. refl. (Rar) A se resemna. [< fr. résigner, cf. lat. resignare].
RESIGNÁRE s.f. (Rar) Resemnare, resignație. [< resigna].
RESEMNÁ vb. refl. a se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. (după fr. résigner)
RESEMNÁRE s. f. acțiunea de a se resemna; sentiment de acceptare senină a unei anumite situații dificile. (< resemna)
RESIGNÁ vb. refl. a se resemna. (< fr. résigner, lat. resignare)
resemná (resemnéz, resemnát), vb. refl. – A accepta o situație defavorabilă. – Var. resigna, rezigna. Fr. résigner, adaptat la conjug. lui a însemna.
A SE RESEMNÁ mă ~éz intranz. A se împăca (în cele din urmă) cu o situație defavorabilă; a accepta un rău sub presiunea împrejurărilor. /<fr. résigner
*resemnáre f. Acțiunea de a saŭ de a te resemna. – Se poate zice și rezignațiúne, -áție și -áre.
*resemnéz v. tr. (lat. resignare, „a înapoĭa, a încredința, a renunța”, acomodat după însemnez). Las de bună voĭe în favoarea cuĭva (Rar). V. refl. Mă las în voĭa soarteĭ așteptîndu-mă la tot rău fără să cîrtesc: bolnavu se resemnase. – S’ar putea zice și rezign și -gnéz.
RESEMNARE s. (înv.) resemnație. (Alungă ~!)

resemnare dex

Intrare: resemna
resemna verb grupa I conjugarea a II-a
resigna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: resemnare
resignare
resemnare substantiv feminin