RÉPEDE¹ adv. 1. (În opoziție cu încet, domol) Iute, cu grabă. Ca să nu fie observată o luă repede înapoi spre casă. BART, E. 237. Vestea se duse repede la primărie. BUJOR, S. 46. Orașele, sub ochii-mi... mai repede ca gîndul... Se șterg, fără să-mi lase vreo urmă de regret. MACEDONSKI, O. I 52. Caii mergeau acum destul de repede, că trăgeau acasă. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ◊ (Întărit prin repetare) Baba Maranda scarmănă pene repede-repede, cu unghii ascuțite și aduse la vîrf. C. PETRESCU, R. DR. 139. ♦ Grabnic, imediat, brusc, deodată. Mi-am întors repede capul s-o văz. CARAGIALE, P. 39. Mihnea jos sare; Însă repede iară încalecă. Fuge mai tare. BOLINTINEANU, O. 74. Expr. A lua (pe cineva) repede v. lua (V). Repede-repejor = îndată, fără întîrziere. (Cu pronunțare regională) Zicea că-i frig și răpede-răpejor își cată de drum. CONTEMPORANUL, V_II 499. 2. Curînd, devreme, de timpuriu. Angelo Deliu, cuceritorul, îmbătrînise repede. BART, E. 392.