REPEJÚNE, repejuni, s. f. (Înv.) Iuțeală, repeziciune. – Repede + suf. -iune.

REPEJÚNE, repejuni, s. f. (Înv.) Iuțeală, repeziciune. – Repede + suf. -iune.

REPEJÚNE s. f. (Învechit și regional) Repeziciune, iuțeală. Diomede în fugă urma repejunea Lăncii prin oastea din față. MURNU, I. 225. Ei trec în repejune pe rîuri fără punți. EMINESCU, O. I 98. – Variante: răpegiúne (CREANGĂ, P. 251), repegiúne (HOGAȘ, M. N. 222, ALECSANDRI, S. 11) s. f.

repejúne (înv.) s. f., g.-d. art. repejúnii; pl. repejúni

repejúne s. f., g.-d. art. repejúnii; pl. repejúni

REPEJÚNE s. v. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor.

repejune s. v. GRABĂ. IUȚEALĂ. RAPIDITATE. REPEZEALĂ. REPEZICIUNE. VITEZĂ. ZOR.