répede adj. –
1. Rapid, iute. –
2. Abrupt, pieziș. –
3. (
Adv.) Curînd, degrabă, rapid. –
4. (
S. m.) Insectă (Cicindella campestris). –
Var. Mold. răpede.
Trans. de
V. rapăd.
Istr. răpede.
Lat. rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054),
cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă,
cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), așa că ipoteza unui
lat. *rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară;
cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu
lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde
it. ripido și probabil
fr. raide „rigid” < rĭgĭdus.
Der. repezi,
vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a mustra;
refl., a se grăbi;
refl., a se năpusti, a tăbărî;
refl., a fugi); repezeală,
s. f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit,
s. m. (grăbit; agitat); repezitură,
s. f. (pornire, impuls); repeziș,
s. n. (pantă, povîrniș); repeziciune,
s. f. (promtitudine); repejune (
var. repegiune),
s. f. (
Mold., repezeală); repejor (
var. repegior),
adv. (prompt, în grabă); repega (
var. răpăga),
vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeași relație ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai < mucezi (de la un
lat. *rapĭcāre, după Pușcariu, Conv.
lit., XXXIX, 300; din
lat. *rĕpĭcāre < rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din
lat. *rĕpĭgāre < rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu
mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg,
s. n. (Banat, alunecuș, patinoar); repeguș (
var. răpăguș),
s. n. (lunecuș; povîrniș); repezină,
s. f. (abis, tău, repeziș),
cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din
rom. provine
săs. repezin,
vb.