reordonanțare definitie

11 definiții pentru reordonanțare

REORDONANȚÁ, reordonanțez, vb. I. Tranz. A ordonanța din nou. [Pr.: re-o-] – Din fr. réordonnancer.
REORDONANȚÁRE, reordonanțări, s. f. Acțiunea de a reordonanța și rezultatul ei. [Pr.: re-o-] – V. reordonanța.
REORDONÁNȚÁ, reordonanțez, vb. I. Tranz. A ordonanța din nou. – Din fr. réordonnancer.
REORDONANȚÁRE, reordonanțări, s. f. Acțiunea de a reordonanța și rezultatul ei. – V. reordonanța.
reordonanțá (a ~) (re-or-) vb., ind. prez. 3 reordonanțeáză
reordonanțáre (re-or-) s. f., g.-d. art. reordonanțắrii; pl. reordonanțắri
reordonanțá vb. (sil. re-or-), ind. prez. 1 sg. reordonanțéz, 3 sg. și pl. reordonanțeáză
reordonanțáre s. f. (sil. re-or-) ordonanțare
REORDONANȚÁ vb. I. tr. A ordonanța din nou. [Cf. fr. réordonnancer].
REORDONANȚÁRE s.f. Acțiunea de a reordonanța și rezultatul ei. [< reordonanța].
REORDONANȚÁ vb. tr. a ordonanța din nou. (< fr. réordonnancer)

reordonanțare dex

Intrare: reordonanța
reordonanța verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: re-or-
Intrare: reordonanțare
reordonanțare substantiv feminin
  • silabisire: re-or-