RELIGIÓS, -OÁSĂ, religioși, -oase, adj. Care ține de religie, care se referă la religie; bisericesc. ♦ Evlavios, cuvios, pios. [Pr.: -gi-os] – Din fr. religieux, it. religioso, lat. religiosus.

RELIGIÓS, -OÁSĂ, religioși, -oase, adj. Care ține de religie, care se referă la religie; bisericesc. ♦ Evlavios, cuvios, pios. [Pr.: -gi-os] – Din fr. religieux, it. religioso, lat. religiosus.

RELIGIÓS, -OÁSĂ, religioși, -oase, adj. Care ține de religie; bisericesc; evlavios, cuvios, pios. Muzică religioasă. ▭ Fumară cu toată atenția încordată la plăcerea fumului sorbit pînă în adîncul plămînilor, cu o gravitate religioasă. C. PETRESCU, Î. II 12. Ascultau într-o religioasă tăcere. NEGRUZZI, S. I 5. Religiosul sunet curmînd astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc. HELIADE, O. I 75.

religiós (-gi-os) adj. m., pl. religióși; f. religioásă, pl. religioáse

religiós adj. m. (sil. -gi-os), pl. religióși; f. sg. religioásă, pl. religioáse

RELIGIÓS adj. 1. v. bisericesc. 2. bisericesc, sfânt, (pop.) sânt. (Carte ~oasă.) 3. bisericesc, divin. (Serviciu ~.) 4. bisericesc, v. duhovnicesc. 5. v. credincios.

Religios ≠ antireligios, laic

RELIGIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la religie; evlavios, pios. // s.m. și f. (Liv.) Călugăr. [Pron. -gi-os. / cf. lat. religiosus, fr. religieux].

RELIGIÓS, -OÁSĂ adj. referitor la religie; evlavios, pios. (< fr. religieux, it. religioso, lat. religiosus)

RELIGIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care ține de religie; propriu religiei. 2) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; cuvios; cucernic; pios; evlavios. [Sil. -gi-os] /<fr. religieux, lat. religiosus

religios a. 1. ce ține de religiune: datini religioase; 2. evlavios: om religios; 3. fig. exact, scrupulos: observator religios al legilor.

*religiós, -oásă adj. (lat. religiosus). Relativ la regiune: cîntec religios. Pios, evlavios, respectuos față de Dumnezeŭ și de biserică: om religios. Fig. Observator religios al cuvîntuluĭ dat.

RELIGIOS adj. (BIS.) 1. bisericesc, ecleziastic, spiritual, (înv.) religionar. (Dogme ~.) 2. bisericesc, sfînt, (pop.) sînt. (Carte ~.) 3. bisericesc, divin. (Serviciu ~.) 4. bisericesc, duhovnicesc, spiritual, sufletesc. (Păstor ~.) 5. credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paris în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.

religiós, -oásă, religioși, -oase adj. Care ține sau se referă la religie; (înv.) religionar. ♦ Bisericos, evlavios, cucernic. ◊ Slujbă religioasă = ritual care se oficiază în biserică pentru preamărirea lui Dumnezeu; serviciu divin. ♦ (Subst., rar) Călugăr. [Var.: relighiós, oásă adj.] – Din lat. religiosus, -a, -sum, germ. religiös.