REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remușcări, a se căi. – Din fr. regretter.

REGRETÁT, -Ă, regretați, -te, adj. (Despre o persoană decedată; și substantivat, art.) De care îți pare rău că nu mai există; (despre o întâmplare, o situație etc.) de care îți pare rău că s-a întâmplat. – V. regreta.

REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remușcări, a se căi. – Din fr. regretter.

REGRETÁT, -Ă, regretați, -te, adj. (Despre o persoană decedată; și substantivat, art.) De care îți pare rău că nu mai există; (despre o întâmplare, o situație etc.) de care îți pare rău că s-a întâmplat. – V. regreta.

REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău (pentru o faptă), a-i părea rău (după ceva sau după cineva); a se căi. Astăzi am regretat sprijinul pe care i l-am dat. DUMITRIU, N. 36. Acum regret și mai mult despărțirea noastră. SADOVEANU, Z. C. 77. Regret albia-ți frumoasă, Amaradie iubită, Regret piscurile tale coperite de păduri. MACEDONSKI, O. I 9. Nu poate cineva decît a regreta activitatea în darn cheltuită atîtor oameni laborioși! NEGRUZZI, S. I 341. ◊ Absol. Regret, dar nu știu să dansez, declară umilit... Guță. C. PETRESCU, C. V. 196. – Prez. ind. și: (învechit) regretez (ALEXANDRESCU, M. 72).

REGRETÁT, -Ă, regretați, -te, adj. (Mai ales articulat, precedînd numele unei persoane decedate; și substantivat) De care îți pare rău (că nu mai există), a cărui dispariție a provocat regrete; (despre o întîmplare, o situație etc.) de care îți pare rău (că s-a întîmplat). Mult regretata artistă juca pe regină într-o melodramă înfricoșată. CARAGIALE, O. III 7.

regretá (a ~) (re-gre-) vb., ind. prez. 3 regrétă

regretá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regrét, 3 sg. și pl. regrétă

regretát s. m., adj. m., pl. regretáți; f. sg. regretátă, pl. regretáte

REGRETÁ vb. 1. v. căi. 2. (înv. și pop.) a plânge. (Își ~ păcatele.)

REGRETÁ vb. I. tr. A-i părea rău, a avea remușcări, a se căi. [P.i. regrét. / < fr. regretter].

REGRETÁT, -Ă adj. Care provoacă regrete. // s.m. și f. Cel a cărui moarte a provocat regrete. [Cf. fr. regretté].

REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remușcări, a se căi. (< fr. regretter)

REGRETÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) a cărui moarte a provocat regrete. (< fr. regretté)

A REGRETÁ regrét 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acțiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

REGRETÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A REGRETA. 2) (despre un decedat) A cărui moarte trezește un sentiment de adânc regret; biet. /v. a regreta

regretà v. a-i părea rău de o pierdere sau de o greșală.

2) *regrét, a -á v. tr. (fr. regretter, d. got. greton, isl. grata, engl. greet, a se văĭta). Îmĭ pare răŭ, simt întristare p. ceĭa ce nu maĭ pot avea saŭ p. ceĭa ce am făcut: a regreta moartea unuĭ amic, perderea unor banĭ, o greșală.

REGRETA vb. 1. a se căi, a se pocăi, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrînge, a jeli, a jelui, a se scîrbi, a se smeri. (~ pentru cele făcute.) 2. (înv. și pop.) a plînge. (Își ~ păcatele.)