RECHEMÁ, rechém, vb. I. Tranz. A chema înapoi, a chema din nou. Am lăsat deschis larg fereastra, încercînd să adorm și să rechem visul meu. ANGHEL, PR. 7. Din tronul lui de piatră bătrînul preot vede Și-n vînturi el ridică adîncul glas de-aramă, Pe soare să-l oprească el noaptea o recheamă. EMINESCU, O. I 98. ◊ A rechema un ambasador, un ministru plenipotențiar = a revoca un ambasador, un ministru plenipotențiar din postul încredințat chemîndu-l înapoi în țară. ◊ Fig. O de-ai putea să mai rechemi La poarta ta acele vremi de trai patriarhal. IOSIF, PATR. 7. ♦ (Cu privire la un fapt trecut, o imagine etc., uneori determinat prin «în minte») A evoca. Am rechemat conacul nașilor... în schița mea «Bujorii». GALACTION, O. I 10. De cîte ori de-atuncea, timpul cel de altădată Nu l-am rechemat în minte să-mi revăd copilăria. MACEDONSKI, O. I 10. Parcă ei, din vremuri, un vis amar recheamă, Se măsură cu gîndul, se-nfioară, de teamă. COȘBUC, P. II 203. ♦ Fig. (Neobișnuit, cu privire la o persoană) A trezi (la realitate); a dezmetici. Respectul și încrederea acestor oameni simpli, față de soțul lor de primejdie, rechemară și precizară pe preot. GALACTION, O. I 187.