RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. Faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, nesupunere. – Din fr. récalcitrance.

RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. Faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, nesupunere. – Din fr. récalcitrance.

RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. (Rar): Faptul de a fi recalcitrant; încăpățînare, îndărătnicie. Cauza nu poate fi inaptitudinea la studii... ci o recalcitranță la ordine. CĂLINESCU, E. 32.

recalcitránță (-ci-tran-) s. f., g.-d. art. recalcitránței; pl. recalcitránțe

recalcitránță s. f. (sil. -tran-), g.-d. art. recalcitránței; pl. recalcitránțe

RECALCITRÁNȚĂ s. v. indisciplină, încăpățânare, îndărătnicie, neascultare, nedisciplină, nesupunere.

RECALCITRÁNȚĂ s.f. Faptul de a fi recalcitrant; îndărătnicie, nesupunere; încăpățânare. [Cf. fr. récalcitrance].

RECALCITRÁNȚĂ s. f. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie. (< fr. récalcitrance)

RECALCITRÁNȚĂ ~e f. Caracter recalcitrant; indisciplină; încăpățânare. /<fr. récalcitrance

*recalcitránță f. (d. recalcitrant). Defectu de a fi recalcitrant.

recalcitranță s. v. INDISCIPLINĂ. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE. NEASCULTARE. NEDISCIPLINĂ. NESUPUNERE.