recalcitranță definitie

11 definiții pentru recalcitranță

RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. Faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, nesupunere. – Din fr. récalcitrance.
RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. Faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, nesupunere. – Din fr. récalcitrance.
RECALCITRÁNȚĂ, recalcitranțe, s. f. (Rar): Faptul de a fi recalcitrant; încăpățînare, îndărătnicie. Cauza nu poate fi inaptitudinea la studii... ci o recalcitranță la ordine. CĂLINESCU, E. 32.
recalcitránță (-ci-tran-) s. f., g.-d. art. recalcitránței; pl. recalcitránțe
recalcitránță s. f. (sil. -tran-), g.-d. art. recalcitránței; pl. recalcitránțe
RECALCITRÁNȚĂ s. v. indisciplină, încăpățânare, îndărătnicie, neascultare, nedisciplină, nesupunere.
RECALCITRÁNȚĂ s.f. Faptul de a fi recalcitrant; îndărătnicie, nesupunere; încăpățânare. [Cf. fr. récalcitrance].
RECALCITRÁNȚĂ s. f. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie. (< fr. récalcitrance)
RECALCITRÁNȚĂ ~e f. Caracter recalcitrant; indisciplină; încăpățânare. /<fr. récalcitrance
*recalcitránță f. (d. recalcitrant). Defectu de a fi recalcitrant.
recalcitranță s. v. INDISCIPLINĂ. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE. NEASCULTARE. NEDISCIPLINĂ. NESUPUNERE.

recalcitranță dex

Intrare: recalcitranță
recalcitranță substantiv feminin
  • silabisire: -tran-