recalcitrant definitie

12 definiții pentru recalcitrant

RECALCITRÁNT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care nu se lasă convins; încăpățânat, îndărătnic, nesupus. – Din fr. récalcitrant.
RECALCITRÁNT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care nu se lasă convins; încăpățânat, îndărătnic, nesupus. – Din fr. récalcitrant.
RECALCITRÁNT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care rezistă, care nu se lasă convins; încăpățînat, îndărătnic, refractar. V. rebel. Un paragraf special e consacrat pentru a înnegri după cuviință pe recalcitrantul boier, «lup» cu fapta ca și cu numele. IORGA, L. I 327.
recalcitránt (-ci-trant) adj. m., pl. recalcitránți; f. recalcitrántă, pl. recalcitránte
recalcitránt adj. m. (sil. -trant), pl. recalcitránți; f. sg. recalcitrántă, pl. recalcitránte
RECALCITRÁNT adj. 1. v. încăpățânat. 2. v. indisciplinat.
RECALCITRÁNT, -Ă adj. Încăpățânat, îndărătnic, nesupus, refractar. [< fr. récalcitrant].
RECALCITRÁNT, -Ă adj. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar. (< fr. récalcitrant)
RECALCITRÁNT ~tă (~ți, ~te) Care se opune cu îndărătnicie; care nu se lasă convins; încăpățânat; îndărătnic; refractar. /<fr. récalcitrant
recalcitrant a. care rezistă cu încăpățânare.
*recalcitránt, -ă adj. (lat. recálcitrans, -ántis, care azvîrle, vorbind de caĭ; fr. récalcitrant). Îndărătnic, rebel: elev recalcitrant.
RECALCITRANT adj. 1. încăpățînat, îndărătnic, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg,) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. indisciplinat, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, nesubordonat, nesupus. (Elev ~.)

recalcitrant dex

Intrare: recalcitrant
recalcitrant adjectiv
  • silabisire: -trant