RÁZNA adv. 1. (În construcție cu «a o lua», «a o apuca» sau cu diferite verbe de mișcare) Fără o țintă precisă, neținînd seamă de drum, de direcție. Necăjit se repezi înaintea vitelor care o luaseră razna spre fundul ogrăzii. REBREANU, R. II 60. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. Copilul, coborîndu-se din copaci, o apucă razna pe cîmp. ISPIRESCU, L. 391. Fata umbla mai adesea razna prin păduri. ODOBESCU, S. III 205. ◊ (Rar, precedat de prep. compusă «de-a») Fugea de-a razna pe răzoare. COȘBUC, P. I 242. 2. (Mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a se ține» etc.) Deoparte, la o parte, la oarecare distanță de... (Flăcăul) a venit cam desișor în vara asta la horă la noi, dar se ținea tot razna. VLAHUȚĂ, la TDRG. Razna de satul Domnești, se vede o casă. DELAVRANCEA, S. 3. Se plimba cam razna de curtencele sale. ISPIRESCU, U. 12.