rámură f., pl. ĭ (lat. rámula, dim. d. rama [glos. Reichenau] = ramus, ram). Crangă, cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare: Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire: un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte: algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice.