RAHÁT, (
1) rahaturi,
s. n., (
2) rahați,
s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦
Fig. (
Fam.) Lucru fără importanță.
2. (
Fam.) Excrement. – Din
tc. rahat[lokum].
RAHÁT, rahaturi,
s. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦
Fig. (
Fam.) Lucru fără importanță – Din
tc. rahat[lokum].
RAHÁT, rahaturi,
s. n. Preparat dulce cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite arome și prezentat în formă de mici cuburi. Mă duse în camera cu merinde unde ședeau grămădite pe polițe cutii cu rahat, șiraguri de smochine. GANE, N. II 175. ♦ (Familiar, uneori întărit prin «cu apă rece») Lucru fără importanță, fără valoare.
*rahát1 (excrement) (
fam.)
s. m.,
pl. raháți
rahát2 (produs de cofetărie)
s. n., (lucruri fără importanță) (
fam.)
pl. raháturi
rahát s. n., (lucruri fără importanță) pl. raháturi RAHÁT s. v. excrement, fecale. RAHÁT s. (turcism înv.) rahatlocum. (Mănâncă ~ și bea apă rece.) RÁHĂT s. v. durată, interval, întindere, perioadă, răstimp, timp. rahát (raháturi), s. n. –
1. (
Înv.) Confort, huzur, tihnă, îndestulare. –
2. Preparat dulce oriental pe bază de sirop de zahăr amestecat cu puțină făină. –
3. (Vulgar) Murdărie, fecale. –
Mr. rihate „tihnă”.
Tc. (
arab.) rahat (Roesler 601; Șeineanu, II, 299; Lokotsch 1684; Ronzevalle 98),
cf. ngr. ραχάτι,
bg.,
sb. rahat. Cu sensul 2, în locul
tc. rahat-lokum; sensul 3 este
m. –
Der. rahagiu,
s. m. (vînzător de rahat); rahagerie,
s. f. (cofetărie).
RAHÁT ~uri n. 1) Produs de cofetărie preparat dintr-o pastă gelatinoasă îndulcită și aromatizată. 2) fam. Lucru sau fapt lipsit de valoare. /<turc. rahat rahat n. pastă din zahăr, făină, migdale și must de poame, cu fisticuri și vanilie: rahat de Belavista, de Syra. [Scurtat din rahatlocum].
rahát n., pl. urĭ (turc. rahat, d. ar. rahat, liniște, comoditate, confort; ngr. raháti, bg. sîrb. rahat). Vechĭ. Huzur, liniște, repaus: ședea cu tot rahatu, trăĭa bine și în rahat. Azĭ (prescurtat din turc.
rahat-lokúm, d. a. raháti-hulkum, deliciile gîtlejuluĭ). Un fel de pastă translúcidă gălbuĭe făcută din sirop de zahăr amestecat cu puțină făină orĭ scrobeală, la care se poate adăuga vanilie și fisticĭ orĭ nucĭ și care se întărește pin coacere, și pe urmă se taĭe în bucățele lungărețe (paralelipipedice) și se mănîncă. (Se poate colora și în roș cu sirop de trandafirĭ). Bucățică de rahat: doŭă rahaturĭ. – Rahat renumit e cel din insula grecească Syra și cel de Bella Vista (o foastă cofetărie din Galațĭ). – Rar și
locúm saŭ
lucúm, pl. urĭ.
rahat s. v. EXCREMENT. FECALE. RAHAT s. (turcism înv.) rahatlocum. (Mănîncă ~ și bea apă rece.) rahăt s. v. DURATĂ. INTERVAL. ÎNTINDERE. PERIOADĂ. RĂSTIMP. TIMP. a face rahatul bici / din rahat bici expr. (
vulg.) a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile.
a face rahatul praf expr. (
vulg.) a fi complet ineficient.
a fi în rahat până în / la gât expr. (
vulg.) a avea necazuri mari.
a mânca rahat expr. 1. a minți.
2. a bârfi, a cleveti.
a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.
a scoate (pe cineva / ceva)
din rahat expr. a salva (pe cineva / ceva) dintr-o situație critică.
a se face de pomină / de rahat / de râs expr. (
vulg.) a se compromite.
a-i îngheța (cuiva)
rahatul expr. a se înspăimânta, a se îngrozi.
mare brânză / rahat expr. (
iron.) fleac, lucru lipsit de importanță.
mâncător de rahat expr. (
peior.)
1. om lipsit de caracter; (om) bârfitor, clevetitor.
2. mincinos.
rahat (
vulg.)
I. s. n. pl. rahaturi
1. lucru sau persoană de nimic / fără valoare
2. materie fecală
II. interj. exprimă nemulțumirea, enervarea
rahat cu mac / cu perje expr. lucru de calitate inferioară (adesea etalat cu o ostentație nejustificată).
rahat cu ochi expr. (
vulg.,
peior.) persoană insignifiantă.
rahat în ploaie / pe băț expr. 1. lucru de calitate inferioară.
2. persoană insignifiantă.