8 definiții pentru radiotehnic
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce,
s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații.
2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [
Pr.: -di-o-] – Din
fr. radiotechnique. RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce,
s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații.
2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [
Pr.: -di-o-] – Din
fr. radiotechnique. radiotéhnic (-di-o-)
adj. m.,
pl. radiotéhnici;
f. radiotéhnică,
pl. radiotéhnice
radiotéhnic adj. m. (sil. -di-o-) tehnic RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].
RADIOTÉHNIC, -Ă I.
adj. referitor la radiotehnică. II.
s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)
RADIOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de radiotehnică; propriu radiotehnicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique radiotéhnic, -ă adj. 1962 Privitor la radiotehnică v. radiotelemetric (din fr. radiotechnique; TDE; DEX, DN3) Radiotehnic dex online | sinonim
Radiotehnic definitie