radiotehnic definitie

8 definiții pentru radiotehnic

RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotéhnic adj. m. (sil. -di-o-) tehnic
RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].
RADIOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)
RADIOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de radiotehnică; propriu radiotehnicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique
radiotéhnic, -ă adj. 1962 Privitor la radiotehnică v. radiotelemetric (din fr. radiotechnique; TDE; DEX, DN3)

radiotehnic dex

Intrare: radiotehnic
radiotehnic adjectiv
  • silabisire: -di-o-