RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique.

RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. (Rar) De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique.

RÁBIC, -Ă, rabici, -e, adj. De rabie, caracteristic turbării. Al doilea iepure a murit, cu fenomene rabice. BABEȘ, O. A. I 199.

rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice

rábic adj. m., pl. rábici; f. sg. rábică, pl. rábice

RÁBIC, -Ă adj. De rabie, caracteristic rabiei. [Cf. fr. rabique].

RÁBIC, -Ă adj. caracteristic rabiei. (< fr. rabique)

RÁBIC ~că (~ci, ~ce) rar Care ține de rabie; propriu rabiei. /<fr. rabique

*rábic, -ă adj. (d. lat. rabies, turbare). Med. De turbare, al turbăriĭ: virus rabic.