răsuflătoare definitie

23 definiții pentru răsuflătoare

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.
RĂSUFLĂTOÁRE, răsuflători, s. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. În coasta dealului cu mine se făcea o hrubă... și din hrubă se făcea răsuflători pînă în vîrful lui. I. IONESCU, M. 51. ◊ (În basme) Au sosit la răsuflătoarea Lumii Negre. SBIERA, P. 85.
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj. (Rar) Care servește la actul fiziologic al respirației. Structura organelor ei răsuflătoare. ODOBESCU, S. I 463.
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
!răsuflătoárea-pămấntului (plantă) (-su-flă-) s. f. art., g.-d. art. răsuflătórii-pămấntului
răsuflătór1 (rar) (-su-flă-) adj. m., pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătoáre (deschizătură de aerisire) s. f. (sil. -flă-), g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătoárea-pământului s. f. (sil. -flă-)
răsuflătór adj. m. (sil. -flă-), pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre
răsuflătór (tub de evacuare) s. n. (sil. -flă-), pl. răsuflătoáre
RĂSUFLĂTOÁRE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)
RĂSUFLĂTOÁRE s. v. supapă, ventil.
RĂSUFLĂTOAREA-PĂMÂNTULUI s. v. gogoașă.
RĂSUFLĂTOÁRE ~óri f. Deschizătură mică prin care se face aerisirea unei încăperi sau a unui recipient. ~ la beci. /a răsufla + suf. ~toare
RĂSUFLĂTÓR ~oáre n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor
răsuflătoare f. ferestrue pe unde intră aer.
răsuflătoáre f., pl. orĭ. Deschizătură făcută ca să intre aeru într’un becĭ orĭ alt loc închis, ventilator.
RĂSUFLĂTOARE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)
răsuflătoare s. v. SUPAPĂ. VENTIL.
răsuflătoarea-pămîntului s. v. GOGOAȘĂ.
răsuflătoare, răsuflători s. f. buzunar.

răsuflătoare dex

Intrare: răsuflător
răsuflător adjectiv substantiv neutru
  • silabisire: -flă-
Intrare: răsuflătoare
răsuflătoare substantiv feminin
  • silabisire: -flă-
Intrare: răsuflătoarea-pământului
răsuflătoarea-pământului substantiv feminin articulat (numai) singular
  • silabisire: -su-flă-