răpăit definitie

24 definiții pentru răpăit

RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică.
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi.
RĂPĂÍT1 adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. – V. răpăi.
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică.
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi.
RĂPĂÍT1 adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. – V. răpăi.
RĂPĂÍ, rắpăi și răpăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.) A se izbi de o suprafață tare producînd zgomote scurte, dese și ritmice. Pe acoperiș răpăia moale ploaia. SADOVEANU, O. VI 218. Vîntul vuia... măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei. DELAVRANCEA, S. 16. O ploaie torențială vine răpăind pe miriștea arsă. VLAHUȚĂ, O. A. II 73. Foaie verde solzi de pește, Bate vîntu-mi vîjîiește, Ploaia-n codru răpăiește. ANT. LIT. POP. I 67. ◊ (Prin analogie, despre arme, gloanțe) Automatele sovietice prinseră a răpăi. CAMILAR, N. I 384. Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii. ODOBESCU, S. III 586. ◊ (Despre alte zgomote sau surse de zgomote) Cu întîrziere au răpăit în sală aplauze. SADOVEANU, A. L. 187. Din ușa de stejar, în care răpăiau topoarele tătărești, îi suflă în față un vînt. GALACTION, O. I 54. Sunete fără-nțeles îmi răpăiau în urechi. VLAHUȚĂ, O. A. 493. ◊ (Despre spațiul în care se produc zgomote) Sala răpăi de aplauze. CĂLINESCU, E. 140. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic într-un obiect, producînd zgomote dese și scurte. [Negustorul] răpăie de-a surda cu cleștele pe sîrmele grătarului. PAS, Z. I 172. Simion răpăi îndîrjit în tobă și oamenii începură să alerge cu pași mari. CAMIL PETRESCU, O. II 279. Eu scosei biata măciucă Și-ncepui a răpăi. El zicea: aman, aman! Eu mă-ntorceam și-i mai dam. ANT. LIT. POP. I 70. (Subiectul este lucrul izbit) Tot satu-i strîns la horă... Tineretul joacă de răpăie pămîntul. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Venea, nene, ursul de duduia pădurea... și răpăia ramurile pe unde trecea. ISPIRESCU, L. 329. ◊ (Impersonal) Dedeau și oamenii lui Ercule, de răpăia. ISPIRESCU, U. 52.
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi și zgomotul produs; (în special) zgomotul ploii căzînd pe acoperiș sau pe altă suprafață tare; răpăială. Ușa tinzii se deschise și un soldat intră o dată cu răpăitul larg al ploii. CAMILAR, N. I 217. Se aude tot mai tare, tot mai aproape, un vuiet ca de moară și un răpăit, un plesnet de apă care cade pe lespezi. VLAHUȚĂ, R. P. 58. ♦ Succesiune de lovituri ritmice; zgomotul produs de astfel de lovituri. Pe străzile orașului treceau În rînduri strînse tineri cot la cot, Mînați de-un răpăit de darabane. JEBELEANU, C. 28.
RĂPĂÍT1 adv. (Rar) Cu zgomote scurte și dese, cu răpăituri. Automobilele se opreau în fața intrării, repezind răpăit dintre roți, nori de fum. CAMIL PETRESCU, N. 29.
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăít2 s. n.
răpăít1 (rar) adv.
răpăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răpăie, imperf. 3 sg. răpăiá
răpăít s. n.
răpăít adv.
RĂPĂÍ vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pârâi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. v. păcăni. 3. v. răsuna.
RĂPĂÍT s. 1. răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. v. păcănit.
răpăí (răpăiésc, răpăít), vb. – A ropoti, a plescăi, a tropoti. – Var. ropoi, răpăni. Creație expresivă, cf. dupăi, tropăi. – Der. răpăială, s. f. (zgomot produs de ploaie); răpănitor, adj. (zgomotos); răpăitură, s. f. (răpăit).
A RĂPĂÍ răpăie intranz. (despre ploaie, arme etc.) A produce zgomote scurte, dese și cadențate; a ropoti. /Onomat.
răpăì v. a bate din picioare sau din palme. [Onomatopee].
răpăit n. sgomot prelung.
rắpăĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. ca și tropăĭ. V. răpștesc). Cad orĭ izbesc răpede și în mare număr: ploaĭa răpăĭa în geamurĭ (Sov. 243), copitele se auzeaŭ răpăind pe cîmp, tarabangiu răpăĭa din tarabană. – Și rópăĭ.
RĂPĂI vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pîrîi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. a păcăni, a pîrîi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.) 3. a răsuna, a vui. (Sala ~ de aplauze.)
RĂPĂIT s. 1. răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

răpăit dex

Intrare: răpăi
răpăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
răpăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răpăit (s.n.)
răpăit 1 s.n. (numai) singular substantiv neutru
Intrare: răpăit (adv.)
răpăit 2 adv.