RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță.

RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță.

RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. (La sg., adesea cu sens colectiv) Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce cea mai mare parte a dispărut, s-a pierdut, a fost utilizată sau înlăturată; rest. Zise cu o rămășiță de veselie. DUMITRIU, N. 48. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci. SADOVEANU, O. I 380. Aici, în coasta dinspre Jiu a Bumbeștilor, s-au descoperit, adîncite în pămînt, rămășițele unei cetăți dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. VLAHUȚĂ, O. A. II 133. ◊ Rămășițe pămîntești = corpul neînsuflețit al omului. Valuri după valuri de oameni din popor se îndreptau spre casa lui Pușkin, să-i mai vadă o dată chipul, să se închine în fața rămășițelor lui pămîntești. STANCU, U.R.S.S. 146. Nu de mult, tot pe aceeași cale și tot către acel locaș, mergea în tăcere... dricul modest în care erau rămășițele pămîntești ale poetului Alexandrescu. GHICA, S. A. 121. (Eliptic) Asupra rămășițelor descoperite ale lui Nechifor Lipan bătea pieziș soarele auriu de aprilie. SADOVEANU, B. 270. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, o obligație. V. restanță. Rămășițe de impozite. 3. Ceea ce prisosește. Cealaltă rămășiță [din zi] o petrece în lucrul grădinii. DRĂGHICI, R. 151. 4. Ceea ce lipsește pînă la cantitatea sau limita prevăzută. Am fi avut 15000 și nu ne-am fi îngrijit decît de rămășiță [pînă la 40000] dacă hatmanul Mihu n-ar fi trimes pe ostași pe la casele lor. DELAVRANCEA, O. II 245. 5. (Aritm.; învechit) Rezultatul unei scăderi; rest, diferență. – Pl. și: (2, învechit) rămășițuri (GOLESCU, Î. 87).

rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe

rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe

RĂMĂȘÍȚĂ s. 1. rest, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva.) 2. v. relicvă.

RĂMĂȘÍȚĂ s. v. coborâtor, descendent, diferență, moștenire, odraslă, pariu, patrimoniu, prinsoare, progenitură, rămășag, rest, restanță, scoborâtor, succesiune, urmaș, viță, vlăstar.

RĂMĂȘÍȚĂ ~e f. 1) Parte de ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rest. ~ dintr-o pâine. 2) la pl. Parte a ceea ce s-a mai păstrat din ceva, care a existat mai înainte. ~ele unui oraș. ◊ ~e pământești corpul neînsuflețit al unui om. 3) înv. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; rest. /rămas + suf. ~iță

rămășiță f. 1. ceeace rămâne dintr’un tot; 2. pl. rămasuri dela un ospăț; 3. pl. ceeace rămâne dela un mort, oseminte: rămășițe pământești. [Derivat din rămas).

rămășíță f., pl. e (d. rămas, rămîn). Rest, ceĭa ce rămîne din ceva (dintr’o sumă, dintr’un ospăț ș. a.). Rămășițe pămînteștĭ, trupu omuluĭ mort (adică „rămas fără suflet”).

rămășiță s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. DIFERENȚĂ. MOȘTENIRE. ODRASLĂ. PARIU. PATRIMONIU. PRINSOARE. PROGENITURĂ. RĂMĂȘAG. REST. RESTANȚĂ. SCOBORÎTOR. SUCCESIUNE. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

RĂMĂȘIȚĂ s. 1. rest, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva.) 2. relicvă, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.)

rămășițe s. pl. v. MOAȘTE. RELICVE. VESTIGII.

RĂMĂȘÍȚĂ (< rămas) s. n. Ceea ce a rămas dintr-un întreg, dintr-un tot, consumat sau utilizat în cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițe pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a mai rămas de îndeplinit, de executat dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. Ceea ce mai trebuie până la limita sau cantitatea prevăzută. 4. (LOG.) Metoda rămășițelor (reziduurilor) = una dintre metodele intuitive formulate de Fr. Bacon și J. St. Mill, conform căreia, înlăturându-se dintr-un fenomen complex acea parte a sa care este efectul anumitor împrejurări, se stabilește că restul fenomenului trebuie să fie consecința împrejurărilor rămase.