Dicționare ale limbii române
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
RÎ́CĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
râcă s. f., g.-d. art. râcii
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).
- sursa: DER 1958-1966
- permalink
RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi
- sursa: NODEX 2002
- permalink
rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
rî́că f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
rîcă s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 2015
- permalink
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli”.
RÎCĂ subst. (ceartă). 1. Rica s. (RI XXIX 278). 2. Rîcul, T. (Fil). 3. Cf. Rîcot, Ilie (ib), cu suf. -otă.
- sursa: Onomastic 1963
- permalink
a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).
- sursa: Argou 2007
- permalink