pîndí (pândésc, pândít), vb. – A urmări, a spiona, a iscodi. Sl. pąditi „a împinge, a îmboldi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Lexicon, 764; Cihac, II, 255; Byhan 326). – Der. pîndă, s. f. (urmărire), deverbal; pîndaci (var. pîndeț, pînditor), adj. (urmăritor); pîndar (var. pîndaș), s. m. (urmăritor; paznic, supraveghetor) din sl. pądarĭ, cf. mr., megl. păndar, bg. pădar, pudar, sb. pëndar; pîndărit, s. n. (slujba și salariul pîndarului); pîndiș, s. n. (pîndă).