púrice (púrici), s. m. – 1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărțile de joc, reprezentată la scară redusă la colțul cărților. – 4. Cuișor, țintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, purițe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Pușcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăța de purici; a examina, a recunoaște), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Pușcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, și probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s. f. (mulțime de purici); puricariță (var. puricică, puricioasă), s. f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaș, s. m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s. f. (bătaie); puricel, s. m. (cuișor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ținte; Mold., a așeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei țărănești); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479).