PURCÉL, purcei, s. m. Puiul scroafei (în special de sex bărbătesc). V. godac. Și numai ce iată că vede... o scroafă cu doisprezece purcei, care ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. CREANGĂ, O. A. 164. Ți-oi arăta eu... să opărăști oamenii ca pe purcei. CONTEMPORANUL, VII 198. Hop, hop, hop, la popa-n pod, Să-i luăm purcelu tot. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. El mănîncă un purcel Ș-altuia dă un purecel, se spune despre cel lacom și zgîrcit. ◊ Purcel de lapte v. lapte. ◊ Ex p r. (Familiar) (A veni sau a se duce) cu cățel, cu purcel = (a veni sau a se duce) cu întreaga familie și cu tot ce are, cu tot avutul. ◊ Compus: purcel-de-India = cobai.