PROLÓG¹, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul² unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG², prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

PROLÓG¹, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul² unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG², prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

PROLÓG, prologuri, s. n. Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale, care prezintă evenimentele ce preced acțiunea în desfășurare, sau elemente care-i înlesnesc înțelegerea; p. ext. prefață, introducere. Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. ◊ (În teatrul antic) Parte a unei piese care preceda acțiunea propriu-zisă și în care se expunea subiectul și se cerea spectatorilor bunăvoința de a asculta; (mai ales la romani, m.) actorul care recita această parte a piesei.

prológ¹ (actor) (rar) s. m., pl. prológi

prológ² (parte introductivă) s. n., pl. prológuri

prológ (actor) s. m., pl. prológi

prológ (parte introductivă) s. n., pl. prológuri

PROLÓG s. (BIS.) (înv.) prologar.

Prolog ≠ epilog

PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].

PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].

PROLÓG¹ s. m. (la romani) actor care recita prologul²(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)

PROLÓG² s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților. Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul sl. prologŭ. Este dubletul lui proplog (pl. -uri), s. n. (prefață), der. prologa, vb. (a scrie un prolog).

PROLÓG¹ ~gi m. (în teatrul antic) Actor care recită partea introductivă a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

PROLÓG² ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață. /<fr. prologue, lat. prologus

prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.

prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.

*prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într’o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într’un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.

PROLOG s. (BIS.) (înv.) prologar.

prolog, secțiune de sine stătătoare care precede o lucrare muzicală, de obicei o lucrare dramatic-muzicală (operă*) având rol expozitiv sau rezumativ. P. lui Canio din opera Paiațe de Leoncavallo, un arioso*, reprezintă, de ex., introducerea la scena cea mai importantă a acestei opere.

prológ, prologuri și (înv.) proloage s. n. 1. Partea introductivă a unei opere (literară, muzicală, dramatică etc.); prefață, introducere. 2. (Bis., la pl.) Colecție clasică ortodoxă, care cuprinde fragmente pilduitoare din viețile sfinților și învățături duhovnicești moral-educative; p. restr. biografie a unui sfânt. ◊ Proloagele de la m-rea Neamțu = proloage tipărite în anii 1854-1855 la m-rea Neamț. Au fost reeditate de Mitropolia Olteniei în 1991. – Din sl. prologŭ.